Riscă să înfunde puşcăria pentru că şi-a bătut bebeluşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a finalizat cercetările în cauza privind pe inculpatul George Razem, care a fost trimis în judecată lovire sau alte pentru violențe asupra unui membru al familiei.

Incidentul s-a petrecut în primăvara acestui an. După ce a consumat băuturi alcoolice la domiciliu împreună cu un prieten, George Razem, deranjat de prezența fiului său minor, în vârstă de de 1 an și 7 luni, care era agitat, l-a lovit cu palma peste faţă şi i-a provocat bebeluşului leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile îngrijiri medicale.
„Minorul a fost spitalizat în secția Chirurgie Pediatrică a Spitalului Județean Tulcea, fiind externat în data de 13 mai 2011, cu evoluție favorabilă, de monitorizarea cazului ocupându-se Direcția Generală de Asistență și Protecție a Copilului Tulcea“, spune procuror Laura Subţirelu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe asupra membrilor familiei este închisoarea de la 1 la 2 ani sau amendă.


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite