Raed Arafat, aşteptat la Tulcea: Discuţie despre telemedicină, ca soluţie pentru Delta Dunării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consultaţii în şcoala din Letea
Consultaţii în şcoala din Letea

La dezbaterea care va avea loc sâmbătă la Tulcea vor participa, din partea Ministerului Sănătăţii, alături de subsecretarul de stat Raed Arafat,  secretarul de stat Cristian Irimia şi Călin Alexandru, director de asistenţă medicală.

Organizatorul dezbaterii este Direcţia de Sănătate Publică. La eveniment vor mai participa şi preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Victor Tarhon, managerul spitalului judeţean Tulcea, Ion Popescu, dar şi medici de familie din zonele izolate.
La momentul de faţă, opt medici de familie îşi desfăşoară activitatea în zonele din Delta Dunării. „Va fi o discuţie pe marginea acestei teme, se va discuta modul în care ar putea fi implementat un astfel de proiect pentru Delta Dunării“, a declarat dr. Laura Militaru, director al DSP Tulcea.
Subsecretarul de stat Raed Arafat a confirmat telefonic pentru Adevărul că va fi prezent la Tulcea, dar numai pentru o discuţie generală pe marginea acestui subiect. „Nu vorbim despre o lansare, ci doar de o discuţie cu factorii implicaţi. Vom  încerca la Tulcea să pregătim terenul pentru un viitor astfel de proiect“, a precizat Arafat.
Străinu Cercel: Telemedicina, utilă pentru creşterea calităţii diagnosticului
Miercuri a fost lansat raportul Delta Warning Report, 2012 “Sănătatea copiilor din Delta Dunării”. Cu această ocazie, Dr. Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăți a declarat că: „Noua strategie interministerială pentru Delta Dunării prevede un sistem de dispensare, cu telemedicină inclusă, cu spații pentru consultație și de cazare pentru familia medicilor. Însă chiar dacă avem dispensare, problema cea mai mare este cea a medicilor. Pentru ei trebuie să creăm facilități, să fie plătiți altfel, iar în acest sens este nevoie de implicarea susținută a autorităților locale“.
Acesta a insistat pe faptul că una dintre soluțiile pe care Ministerul Sănătății le propune pentru Delta Dunării este un proiect tip telemedicină denumit „point of care“, dotat cu aparat EKG portabil, ecograf, unde cineva de la centrul de medicină va putea monitoriza parametrii vitali ai pacienților. „Nu este o soluție nemaipomenită, dar este utilă pentru creșterea calității diagnosticului și a îngrijirii  pacienților”, a mai precizat prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Probleme de sănătate în Delta Dunării

Click pe poze pentru a vedea imagini de la vizitele studenţilor la Medicină în satele din Deltă!

Probele recoltate vor fi analizate la Tulcea

Raportul realizat de cei de la Asociația Salvați Dunărea și Delta și GlaxoSmithKline evidențiază nevoia de servicii medicale în Delta Dunării.
„Aproape 40% dintre copiii beneficiari ai serviciilor caravanei medicale au fost diagnosticați ca având probleme de sănătate. Dintre aceștia, 52% au o igienă orală deficitară și au carii dentare netratate. Bolile parazitare reprezintă o altă problemă de sănătate, 17% dintre copiii examinaţi suferă de parazitoză intestinală. Rezultatul recoltării exudatului faringian a fost pozitiv în cazul a 42% dintre preșcolari“, se arată în acest raport.
Caracteristicile de mediu ale zonei, specificul alimentaţiei și lipsa accesului la apă potabilă sunt factori favorizanți ai patologiilor înregistrate. Lipsa educaţiei pentru sănătate, atât la nivelul părinţilor, cât şi al copiilor, potențează expunerea la aceste afecţiuni.
Alte concluzii ale studiului semnalează problemele de infrastructură: de transport, medicală și tehnico-edilitară. Accesul medicilor la pacienţi este deosebit de dificil: distanţele sunt mari şi lipsesc mijloacele de transport. Acolo unde există, cabinetele medicale sunt dotate deficitar. Peste 70% din familiile cu copii nu au canalizare, apă curentă și adesea nici apă potabilă în gospodării. Situația este agravată de sărăcie și lipsa asigurărilor medicale a unei părţi a populaţiei.




Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite