Procurorii au pus sechestru pe proprietăţile lui Vîntu din Delta Dunării. Vezi aici imagini cu acestea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri reţinut de procurori îşi petrecea marea majoritate a timpului liber la pescuit în Delta Dunării, în zone preluate de-a lungul vremii din patrimoniul fostului U.T.C. Departe de gălăgia şi căldura din capitală, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu se relaxa în mai multe proprietăţi: baza Lebăda de la Crişan, complexul Roşu, hotelul Marea Neagră din Sulina şi Salcia de la Maliuc.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au instituit sechestru asigurator asupra a peste optzeci de imobile  pentru recuperarea prejudiciului din dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de delapidare.

Citeşte şi:
Unde-i spa-ul de alt­ădată?

EXCLUSIV Palatul lui Liviu Luca a fost pus sub sechestru. Vezi imagini VIDEO şi FOTO cu proprietăţile lui!

Dosarul Petrom Service: Vîntu îi dădea indicaţii lui Luca

INFOGRAFIE Vezi aici în ce conturi au ajuns 180.000.000 de euro de la Petromservice!

Printre acestea se numără şi proprietăţile atât de dragi lui SOV, cel din Delta Dunării, precum şi ambarcaţiunile de lux deţinute de acesta, prin intermediari. În vara acestui an printre oamenii de afaceri din Tulcea a circulat zvonul că Sorin Ovidiu Vîntu îşi vinde proprietăţile din Deltă, suma vehiculată pentru complexul Roşu fiind de 1,5 milioane de euro. Unele surse spun că, de fapt, omul de afaceri ar fi simţit pericolul şi ar fi dorit să-şi pună la adăpost proprietăţile.

Controlate din umbră

Toate proprietăţile au fost obţinute prin intermediul unor firme controlate din umbră precum ATBAD, Blinker Turism, Deltarom, Conservil, modelul fiind simplu,după asocieri în participaţiune cu statul bazele turistice din deltă au fost falimentate şi apoi cumpărate pe bani puţini. Vîntu este, de altfel, şi deţinătorul celei  mai impresionante flote de nave rapide din deltă, printre acestea numărându-se câteva exemplare de şalupe rapide „Ranger” cu motoare de 300 de cai putere, preţul unei astfel de bijuterii ridicându-se la peste 60.000 de euro. De-a lungul timpului S.O.V. a ajuns să controleze câteva zone importante din Deltă, transformând totul într-un loc de joacă pe care îl păstrează doar pentru el.

image

Click pe fotografii pentru mai multe imagini cu proprietăţile lui Vîntu din Deltă

Fortăreaţa Lebăda
 

În mod tradiţional, de mulţi ani de zile, reşedinţa de vară din Delta Dunării a lui S.O.V. este la Crişan, în fostul complex Lebăda ce aparţinea pe vremuri Oficiului Judeţean de Turism. Zeci de mii de turişti străini, marea majoritate nemţi, veneau anual la Lebăda, unul dintre cele mai moderne zone de agrement la acea vreme. După 1990, la scurt timp, complexul a fost preluat în gestiune de mai multe firme, s-a deteriorat iar ulterior, prin 1996, a ajuns pe mâna lui Vîntu, care şi-a stabilit acolo baza din Deltă. Localnicii şi nu numai spun că aici au venit deseori împreună cu omul de afaceri politicieni precum Mircea Geoană, Adrian Năstase, Radu Mazăre, mulţi jurnalişti cunoscuţi, majoritatea din trustul Realitatea-Caţavencu, dar şi Gigi Becali. Atunci când S.O.V. are invitaţi celebri deplasarea la Crişan se face cu elicopterul, dar când vine singur omul de afaceri preferă barca rapidă Ranger, cu care ajunge în aproximativ jumătate de oră de la Tulcea.

Hoteluri preluate şi închise

Tot de la stat firmele apropiate omului de afaceri au preluat două hoteluri în puncte strategice ale Deltei, la Maliuc şi la Sulina. Preluate cu promisiuni de reabilitare, ambele imobile sunt şi acum în conservare.
„Primarul Aurel Dimitriu a mai discutat această problemă, cea a hotelului Marea Neagră, unul celebru în Sulina pe vremuri. Din câte am auzit Vîntu a promis că va redeschide hotelul vara iar iarna va face acolo nişte cursuri de turism, ospătărie, pentru copii, tineri. Apoi s-au întâlnit şi i-a spus primarului că e criză şi nu mai bagă banii în nimic deocamdată“, povesteşte un angajat al Primăriei Sulina.

A alungat turiştii de la Roşu

Baza de la Roşu, situată între lacurile Roşu şi Puiu, în apropiere de Sulina, a fost înainte de Revoluţie una dintre locaţiile preferate de Nicu Ceauşescu. După 1990, ea a fost preluată de firma unui apropiat al lui S.O.V., ATBAD SRL, patronată de Victor Badiu, fost director al OJT Tulcea. De aici a ajuns în administrarea firmei Blinker Turism, după ce s-a plimbat prin patrimoniul mai multor firme. Ultima firmă are ca asociat la înfiinţare firma Conservil, cea care deţine şi două pontoane pe faleza Dunării la Tulcea, pontoane de pe care Vîntu se îmbarca aproape săptămânal spre Delta Dunării şi unde staţionează mai toată flotila de ambarcaţiuni a omului de afaceri. În urmă cu trei ani, complexul Roşu a fost închis complet pentru turişti.

Păzit de cunoscători ai Deltei înarmaţi

Interesant este faptul că printre cunoscătorii deltei Sorin Ovidiu Vîntu are o imagine bună, fiind catalogat drept un pescar foarte bun şi un excelent cunoscător al labirintului deltaic. Cu toate acestea, S.O.V. nu călătoreşte niciodată singur, ci insoţit îndeaproape de o altă navă rapidă în care veghează angajaţii săi, majoritatea deţinători de permis de port armă. Printre aceştia se numără foşti oameni ai legii, angajaţi în diverse structuri de control pe teritoriul Rezervaţiei. Pe toate domeniile vizitate de Vîntu există pază permanentă, iar oamenii săi nu discută niciodată cu cei ce pun întrebări despre obiceiurile omului de afaceri.

Umbra lui Vîntu în spatele benzinăriilor din Delta Dunării!

Şalupele lui Sorin Ovidiu Vîntu  erau alimentate la benzinării plutitoare amplasate la Sulina şi Crişan. Benzinăriile au intrat în producţie în 2008 prin semnătura pusă pe autorizaţie de către fostul jurnalist de la Realitatea-Caţavencu, chiar în scurta perioadă în care a jucat rolul de guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării-Liviu Mihaiu. Benzinăriile aparţin firmei SC PSV Company SA -de fapt fostul Petrom Service al lui Liviu Luca, asociatul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în alte afaceri. Printre acţionarii firmei care deţine benzinăriile plutitoare de la Sulina şi Crişani se numără şi Elbahold Limited, o firmă cu sediu în Cipru care deţinea la un moment dat 49% din capitalul social al fostului Petrom Service, un offshore în spatele căruia s-a scris că se află S.O.V. În aceeaşi PSV Company la capitolul acţionariat mai apărea organizaţia sindicaliştilor din Petrom care la un moment dat, împreună cu un alt off-shore din Cipru, Comac Ltd controla 50% din firma Conservil SRL, cea de pe pontoanele căreia se îmbarcă şi debarcă Sorin Ovidiu Vîntu în drum spre Delta Dunării.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite