Prinşi cu o sută de litri de motorină furată în căruţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aveau motorina furată în căruţă (arhivă)
Aveau motorina furată în căruţă (arhivă)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat doi bărbaţi care transportau cu un atelaj hipo 100 litri de produs petrolier fără a deţine documente de provenienţă.

Au fost depistaţi la Luncaviţa miercuri seara, în jurul orei 22.30, de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Isaccea. În căruţă cei doi aveau cinci recipiente în care se aflau 100 litri de produs petrolier cu aspect de motorină, pentru care cei doi nu au putut prezenta documente de provenienţă şi transport.
„Verificările au stabilit faptul că produsul petrolier a fost achiziţionat de cele două persoane de la un cetăţean român în vârstă de 41 ani, care îl sustrăsese din incinta unei societăţi comerciale. Motorina a fost ridicată în vederea confiscării şi ulterior a fost predată societăţii prejudiciate. În cauză au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt“, spune Marius Niculescu, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite