Prins cu „undițe“ electrice
0Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Pardina, pe timpul executării unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, au depistat un tânăr care deţinea două dispozitive electrice de pescuit interzise de lege.
Poliţiştii de frontieră au depistat, pe Canalul Șontea, un tânăr de 24 ani, cu domiciliul în municipiul Tulcea, care deţinea, în adăpostul pescăresc improvizat de către acesta, două dispozitive electrice de pescuit formate din aparate şi cabluri electrice, fără acumulatori.
Dispozitivele electrice, în valoare aproximativă de 1.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Pe numele persoanei în cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, electrocutare“.