Primul centru de colectare a deșeurilor electrice la Tulcea (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din acestă săptămână în municipiu funcționează primul centru de colectarea DEEE-urilor din rețeaua administrată de RoRec la nivel național. Centrul oferă servicii atât populaţiei, cât şi firmelor şi instituţiilor, printr-un dispecerat Infoline disponibil de luni până sâmbătă, în vederea preluării deșeurilor.

Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec a făcut un prim pas din cadrul proiectului său de anvergură naţională, dezvoltat în parteneriat cu autorităţile locale, fiind urmat în perioada lunii iulie de deschiderea a încă patru noi centre de colectare. Reţeaua Naţională RoRec a Centrelor de Colectare DEEE (deşeuri de echipamente electrice şi electronice), realizate în parteneriat cu primăriile, înseamnă crearea unei infrastructuri coerente de colectare a DEEE, la nivel naţional. Un centru de colectare DEEE este un serviciu destinat comunităţii, un spaţiu amenajat conform standardelor europene, pentru colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice într-un mod organizat şi în condiţii de deplină siguranţă, cu respectarea normelor de mediu.
Primul din 120

„Legislaţia impune existenţa unui centru de colectare DEEE la un număr de 50.000 locuitori, dar nu mai puţin de unul în fiecare localitate. Noul nostru proiect vine în sprijinul autorităţilor, prin oferirea unor soluţii de colectare DEEE la standarde europene, având în vedere atingerea cotei impuse de către Uniunea Europeană, şi anume 4 kilograme DEEE colectate anual pe cap de locuitor, şi nu în ultimul rând protejarea mediului înconjurător“, spune Liviu Popeneciu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec.

Depozitul este situat pe strada Atelierelor

„Suntem onoraţi să fim primii care deschid Reţeaua Naţională RoRec a Centrelor de Colectare, grija faţă de mediul înconjurător fiind una dintre priorităţile noastre. Locuitorii judeţului Tulcea au acum o soluţie la îndemână pentru colectarea la standarde europene a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice“, a adăugat primarul Constantin Hogea.

Investiția de la Tulcea, a cărei valoare se ridică la aproximativ 35.000 de euro este prima dintr-o serie de 120 care va fi realizată la nivel național în localitățile cu peste 50.000 de locuitori. Ea este rodul unui parteneriat între RoRec și municipalitate semnat în urmă cu doi ani.
Deschis de luni până sâmbătă

Centrul de Colectare DEEE din Tulcea oferă servicii atât populaţiei, cât şi firmelor şi instituţiilor, printr-un dispecerat disponibil de luni până vineri, între orele 9.00 şi 18.00 şi sâmbăta de la 9.00 la 13.00, la telefon 0745 252 949. Primirea aparaturii vechi se face direct la centrul situat pe strada Atelierelor în fiecare sâmbătă, în intervalul orar 9.00-13.00, iar aparaturile grele sau voluminoase pot fi ridicate de la domiciliu, în baza unei solicitări la numărul de infoline. De asemenea, firmele şi instituţiile pot solicita preluarea spre casare a echipamentelor vechi, la acelaşi număr de infoline.

Citiți amănunte în cotidianul Adevărul de Seară!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite