Prima seară a filmului rusesc la Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri a fost prima seară a filmului rusesc la sediul Comunităţii Ruşilor Lipoveni din Tulcea. Producţii vechi sau noi, însă din cele mai valoroase opere cinematografice ruseşti, filmele vor încanta atât ruşii lipoveni cât şi alţi pasionaţi ai filmului artistic, căci toate filmele sunt subtitrare în limba română. Săptămâna viitoare eşti aşteptat la „Moscova nu crede în lacrimi“.

Ieri a rulat  „Gentlemenii norocului“, o producţie Mosfilm, 1972. Filmul urmăreşte povestea unui director de grădiniţă amiabil numit Troshkin care arată exact ca un criminal numit Docent şi care a furat coiful lui Alexandru cel Mare, la o săpătură arheologică. Docent şi gaşca lui sunt capturaţi de către poliţie, Docent este încarcerat într-o închisoare diferită faţă de colegii lui, dar coiful nu este găsit. Deoarece Troshkin arată identic cu Docent, poliţia îl trimite sub acoperire la închisoare cu criminali reali pentru a obţine informaţii despre coiful furat.
Din distribuţie fac parte Savely Kramarov, Yevgeny Leonov, Georgy Vitsin şi Radner Muratov.


Săptămâna viitoare - „Moscova nu crede în lacrimi“

Trei tinere provinciale venite în capitală, Katerina, Antonina şi Ludmila, stau la un cămin muncitoresc. Katerina a pierdut examenul de admitere la facultate, modesta Antonia lucrează pe un şantier de construcţii şi urmează să se căsătorească cu Nikolai, iar Ludmila, plictisită de ideea unei vieţi mediocre, visează la o căsătorie cu un bărbat bogat. Întâlnirea, la o petrecere, cu Serghei, cunoscut hocheist, îi oferă prilejul de a-şi îndeplini visurile. În aceeaşi seară, Katerina îl cunoaşte pe Rudolf, un reporter tv, de care se îndragosteşte, dar căruia îi ascunde condiţia modestă. Când descoperă adevărul, acesta o părăseşte, deşi tânăra este însărcinată. După 20 de ani, doar Antonia pare fericită. Ludmila s-a despărţit, iar Katerina, devenită directoarea unui combinat, şi-a crescut singură fiica, acum studentă. În viaţa Katerinei apare o nouă iubire: Gheorghi. Dar şi de această dată va da greş, pentru că nu îndrazneşte să-i mărturisească ce funcţie are. Un film despre vise, dorinţe, iubire şi deziluzii.

Regia aparţine lui Vladimir Menshov iar în distribuţie sunt Irina Muravyova, Raisa Ryazanova, Vera Alentova, Aleksandra Danilova, Leonid Kharitonov, Pavel Rudakov, Garri Bardin.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite