Poliţiştii tulceni au cutremurat mafia lemnului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În weekend-ul trecut poliţiştii tulceni au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, reuşind capturarea a doi răufăcători din Tulcea, Balabancea dar şi a unui traficant interjudeţean, din Mureş.

Mâna dură şi implacabilă a legii a lovit mai întâi pe drum, acolo unde un tulcean de 44 de ani transporta cu un autocamion cantitatea de cinci metri cubi de lemn. Omul frauda cu bună ştiinţă ţara deoarece nu avea acte de provenienţă. Poliţiştii tulceni au stopat această lipsă de respect faţă de lege, iar autorul, care probabil dorea să se încălzească acasă ca un burghez, pe lemnele poporului, a fost amendat cu 2000 de lei. Marea lovitură a fost dată la târgul din Horia, acolo unde un mureşean de 29 de ani, Marcel S. comercializa 11 metri cubi de cherestea. Nici el nu a scăpat de ochiul vigilent al poliţiştilor, fiind sancţionat cu responsabilitate.

În fine, capacul a fost pus la Balabancea, acolo unde a fost prins celebrul M. Aurel, de 29 de ani, în timp ce transporta cu maşina cantitatea de un metru cub de lemne. Acesta nu a putut dovedi că maşina lui funcţionează pe lemne sau că erau pentru încălzirea centrală din portbagaj a Daciei, astfel încât a fost sancţionat cu 1000 de lei. Informaţiile preţioase privind aceste sancţiuni şi capturi au fost furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea, comisarul Daniela Condrea.
Concluzii

Odată cu aceste lovituri date mafiei lemnului  preţul camioanelor cu destinaţie specială a scăzut cu 25%, în semn de solidaritate cu oamenii legii care au acasă sobe. De asemenea, se pare că mărimea capturilor vin în completare la capturile poliţiştilor de frontieră, care reţin întotdeauna specii mari precum babuşcă, caras şi plătică, în timp ce precum la marii vânzători de lemne, crapii cei mari scapă întotdeauna, asta şi probabil datorită telefoanelor vândute la preţuri speciale ilegal în centrul municipiului, sub privirile oamenilor legii. 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite