Plan de măsuri pentru prevenirea febrei aftoase la Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Febra aftoasă a fost depistată la trei porci mistreţi împuşcaţi în Bulgaria
Febra aftoasă a fost depistată la trei porci mistreţi împuşcaţi în Bulgaria

Prefectul judeţului, Vasile Gudu, a solicitat Direcţiei Sanitare Veterinare o informare corespunzătoare a populaţiei privind măsurile de prevenire a bolii, în acest sens urmând a fi afişate în judeţ afişe şi informări specifice.

În urma efectuării analizei de risc de către  Autoritatea Naţională  Sanitară  Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Grupul Naţional de Experţi au fost identificate ca principale posibilităţi de răspândire a virusului pe teritoriul României, următoarele căi:
1. Trecerea mistreţilor sau a altor specii de vânat susceptibile de infecţie cu febră aftoasă din Bulgaria în România, pe cale terestră sau peste unele porţiuni ale Dunării (mistreţii pot migra aproximativ 50 Km pe zi);
2. Introducerea de alimente de origine animală pentru uz personal de către transportatorii auto de mărfuri sau alţi turişti ce vin din zona considerată infectată;
3. Introducerea de alimente de origine animală pentru uz personal, deşeuri de la bucătăriile vapoarelor ce ancorează în porturile româneşti de la Dunăre sau Marea Neagră.

Principala zonă de risc: sud - estul ţării

Grupul de experţi pentru febra aftoasă a stabilit că, pe lângă porturile, aeroporturile şi căile rutiere de intrare pe teritoriul României a călătorilor originari din zona de restricţie, pentru moment zona de risc principală o reprezintă judeţele din Sudul şi Sud-Estul ţării printre care şi Tulcea.
Este foarte important ca medicii veterinari oficiali şi de liberă practică, crescătorii de animale, administratorii fondurilor de vânătoare şi vânătorii să informeze de urgenţă autorităţile veterinare atunci când constată moartea sau imbolnăvirea animalelor, cu precădere când constată şchiopături sau salivaţie abundentă.
„Atenţionăm vânătorii să respecte în continuare, cu stricteţe, procedurile specifice ecarisării, depozitării vânatului în spaţiile special destinate acestui scop şi să asigure prelevarea  de probe pentru efectuarea testelor de laborator specifice“, spune prefectul de Tulcea. 

Medicii veterinari vor fi prezenţi la vânătorile organizate

În acest scop, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a dispus participarea obligatorie a medicilor veterinari la vânătorile organizate în fondurile de vânătoare aflate în judeţ pentru efectuarea examenelor post-mortem şi recoltarea de probe, după caz. S-au informat administratorii fondurilor de vânătoare asupra obligaţiilor ce le revin, se popularizează prin afişe măsurile de prevenire a bolii în ferme dar şi in gospodăriile populaţiei. Se vor afişa informări în principalele puncte de intrare în judeţ pentru persoanele care sosesc din Bulgaria sau ţări terţe asupra interzicerii introducerii de produse sau materiale care pot transmite boala.
Febra aftoasă este o boală virală ce afectează toate mamiferele biongulate: bovine, bubaline, ovine, caprine, porcine domestice sau sălbatice, răspândirea explozivă a virusului făcând din aceasta cea mai periculoasă boală a animalelor, în principal datorită impactului economic major datorat pierderilor cauzate de moartea animalelor, reducerea producţiilor animaliere şi, nu in ultimul rând, blocarea comerţului cu animale şi produse şi subproduse de origine animală.


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite