Petreceri negre de Rusalii la Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Chirilă
Ionuţ Chirilă

Doi tineri au murit şi un al treilea a fost în comă în urma accidentelor rutiere petrecute pe străzile judeţului Tulcea în acest weekend. Minivacanţa de Rusalii a adus tragedii pentru familiile tinerilor care au plecat la petreceri şi nu s-au mai întors. Astăzi cei doi băieţi care au murit pe şosele la finalul săptămânii trecute vor fi conduşi pe ultimul drum.

Un motociclist s-a răsturnat pe şosea, un şofer băut nu a apucat să ia curba iar duminică seara o familie întreagă (mama, tatăl şi băieţelul de 10 ani) a ajuns în spital după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un şofer de 20 de ani.

„Torpilă“ a murit înainte de operaţie

Sâmbătă seara, în jurul orei 19.30, pe drumul care leagă Tulcea de Somova, în dreptul localităţii Mineri. Ion Chirilă (31 de ani) din Tulcea, cunoscut în lumea bikerilor drept „Torpilă“, ajunge la petrecerea unui amic din Somova. Intră în grupul de prieteni, le face cinste cu câte o halbă de bere (pentru că ziua lui de naştere fusese cu câteva zile înainte), după care iese din curte, pentru a mai aduce un amic la petrecere. Nu a ajuns foarte departe. Chiar în localitatea Mineri s-a lovit de un dâmb de pământ şi, pe fondul vitezei, s-a răsturnat pe carosabil cu motorul. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Tulcea l-a transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean, dar băiatul nu a rezistat.  A murit înainte de a ajunge pe masa de operaţii.
„Cu 20 de minute înainte de a muri a venit la noi şi ne-a făcut cinste pentru ziua lui, care fusese cu puţin timp înainte. Era un om extraordinar, nu pot să cred că s-a dus atât de tânăr... Odihnească-se în pace“, spune Marius, bun prieten cu Ion.
Tânărul lucra în Italia şi venise pentru puţin timp în ţară. În urmă cu câteva luni Torpilă a mai fost implicat într-un accident de motocicletă în zona judeţului Dâmboviţa. Atunci de vină era un şofer care l-a lovit în plin. Ion Chirilă a lăsat în urmă o soţie şi  fetiţă de doi ani şi jumătate.

Ultima petrecere din pădure

Duminică dimineaţa, în jurul orei 7.00, pe drumul care leagă Nifon de Luncaviţa. Mai mulţi tineri au petrecut noaptea în pădurea Luncaviţa. Dimineaţă, trei dintre ei au urcat într-o Mazda: la volan Dan Fogoroş (23 de ani) din Brăila, în dreapta Marian Tacea (21 de ani) din Luncaviţa, iar în spate Cristi Alexandru (21 de ani), tot din Luncaviţa. Într-o curbă, şoferul nu a adaptat viteza şi s-a răsturnat pe carosabil. Martorii incidentului spun că maşina era făcută zob. Marian Tacea, pasagerul din dreapta, a murit pe loc, iar şoferul, Dan Fogoroş, a fost dus de urgenţă la Spital, unde a stat la Reanimare, iar acum este pe secţia Ortopedie. Pasagerul din spate a avut noroc: nu s-a ales decât cu câteva zgârieturi.
Petrecerea de la Luncaviţa a fost „piperată“ şi cu ceva alcool, cel puţin pentru şofer. „Acesta avea o alcoolemie de 0,72 ml alcool în sânge“, spune Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.




Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite