Pescarii din Deltă, sufocaţi de birocraţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii organizaţiilor de pescari profesionişti din Delta Dunării spun că sunt sufocaţi de taxe şi birocraţie. Conform unui memoriu înaintat autorităţilor judeţene şi naţionale, pescarii s-au transformat în animale de povară, de care statul îşi aduce aminte doar la alegeri.

Reprezentanţii pescarilor spun că aceştia s-au transformat deja în contabili, după ce au fost obligaţi să care zeci de hârtii după ei pe baltă, în caz contrat riscând amenzi usturătoare, dar şi în jurişti, după ce au trecut prin zeci de modificări legislative.
„O atenţie aparte merită concentrată asupra poverii diferitelor acte, autorizări, licenţe, permise, etc care îl împresoară pe pescarul care îşi respectă condiţia şi demnitatea profesională fiindcă aceia care au în spate „ocrotirea” interesată a diverselor specimene cu grad, reprezentând sumedenie de structuri poliţieneşti care mişună fără nicio oprelişte pe teritoriul rezervaţiei, aceia nu se preocupă de nicio autorizare, aceasta fiindu-le acordată de samavolnicia poliţienească sau a altora de aceiaşi stirpe!“ se arată într-un comunicat al Asociaţiei de pescari din Dunavăţu de Jos.

„Am cam început să plătim cu bani mulţi toate ideile lor, de la Bucureşti....”

„Avem copii care vor şi ei la şcoală, şi pe noi ne dor dinţii sau altele, trebuie medicamente, suntem totuşi oameni, nu cormorani să trăim doar cu trei kile de peşte pe zi” spune Daniel Avramov, pescar din naştere la Sfântu Gheorghe.
Legenda pe care o ştiu turiştii, cum că dai o sticlă de vodkă în Delta Dunării şi pescarul te umple de peşte pare o glumă proastă în faţa realităţii.
”Suntem persoane fizice autorizate, plătim taxe, dar nu primim nimic, ne plătim contribuţiile sociale dar statul mai mult ne dă palme şi şuturi. Noi ne plătim sculele, ei bagă interdicţii de plângem la mal lângă bărci.Suntem ca negrii pe plantaţie, avem şi noi copii care vor la şcoală, cum îi ţinem la Tulcea tocmai la liceu, zic unii că avem dreptul la trei kile de peşte pe zi? Da dacă le dau eu doar trei kile de carne pe zi şi nimic altceva, pot trăi acolo la oraş, fără sare, pâine, ce trebuie” povesteşte un alt pescar profesionist din Sfântu , Nicu Efimov.
Practic pescarii nu se plâng de muncă grea, ci de piedicile care li-se pun în calea muncii.

 

LISTA TAXELOR ŞI IMPOZITELOR ANUALE,
PLĂTITE DE UN PESCAR – PERSOANĂ FIZICĂ

(Sursa:Asociaţia de pescari din loc.Dunavăţu de Jos)

1. Taxă autorizare acces sursa piscicolă   (CJTulcea)             =   2500 lei/an
2. Taxă autorizare de mediu                      (ARBDD)            =       50 lei/an
3. Taxă intrare în Rezervaţie        (ARBDD)            =     100 lei/an
4. Taxă licenţă ambarcaţiune          (ANPA)            =    100 lei/an    
5. Taxă mărci pentru scule de pescuit      (ANPA)            =        75 lei/an
6. Taxă Registru de ambarcaţiune     (Căpitănia Portului)        =    1200 lei/an
7. Taxă autorizare barcă şi motor barcă   (RNR)                =      320 lei/an
8. Impozit pe venit (în sumă fixă)         (ANFP)            =    1600 lei/an

    TOTAL                                       5945 lei/an






             





Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite