Păunescu, adorat de tulceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Păunescu
Adrian Păunescu

La numai patru ani de la Revoluţie, poetul Adrian Păunescu a readus tulcenilor iubirea faţă de cenaclul „Flacăra“. Evenimentul – o lansare de carte. Atmosfera: de cenaclu

Tulcenii îşi amintesc cu drag una din ultimele vizite ale lui Adrian Păunescu la Tulcea. Este, de fapt, ultima amintire a tulcenilor cu ceea ce a fost fenomenul „Cenaclul Flacăra“.
Poetul ajunsese la Tulcea cu altă ocazie: lansa „Trilogia căruntă“, care a făcut furori printre iubitorii poeziei lui. Sentimentul tuturor a fost, la momentul acela, de cenaclu.
„Ţin minte că era, de fapt, o lansare de carte. A avut loc la grădina de vară Dacia, iar sala se umpluse cu vreo patru cinci ore înainte. Eram strânşi unii în alţii. Nu se mai ţinea cont de locuri, de nimic. Erau tineri cocoţaţi pe clădiri, ca să poată vedea. Am retrăit senzaţiile cenaclurilor, când veneau şi cântau folk, iar întreaga sală scanda şi cânta la un loc cu artiştii“, povesteşte Ion Olariu (61 de ani).
La final, tulcenii au stat la cozi infernale. Era cald, iar oamenii se înghesuiau pentru a pune mâna pe o carte cu autograf: „Ţin minte că am stat peste o oră la coadă, ceea ce era ceva... Ştiu că am luat autograful şi am simţit că acea carte are o cu totul altă valoare din acel moment“, mai povesteşte Ion Olariu.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite