Mii de tulceni rămân fără căldură în preajma sărbătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centraliştii vor închide vanele de mîine
Centraliştii vor închide vanele de mîine

Furnizorul de căldură Energoterm, la care acţionar majoritar este Consiliul Local, va opri căldura de mâine la şapte asociaţii, din cauza datoriilor de 1,7 milioane lei.Primarul Hogea spune că nu e loc de balcanisme când este vorba de plata unui serviciu de care tulcenii beneficiază

„Până pe data de 10 decembrie se furnizează energie termică fără restricţii, dar după această dată, câteva asociaţii cu datorii foarte mari la căldură nu vor mai beneficia de acest serviciu. În ciuda numeroaselor preavize ale furnizorului Energoterm, asociaţiile datornice nu au arătat niciun interes în direcţia achitării debitelor. Am zis să mai dăm căldură timp de zece zile, am sperat să ţină cont de somaţii, dar nu se poate să primească căldură pe gratis“, a declarat primarul Constantin Hogea.
După cum ne-a declarat directorul Energoterm, Nicuşor Bâscă, este vorba de aceleaşi şapte asociaţii care înregistrează cele mai mari datorii la întreţinere, din cartierele I.L. Caragiale, Vest şi E3.
„Din păcate societatea nu are de ales. Datoriile cumulate ale celor şapte asociaţii însumează la aproape 1,7 milioane lei lei, fără penalităţile de întârziere. Vor suporta această rigoare locatarii din peste o mie de apartamente. De la ultima sistare a furnizării agentului termic, adică de la începutul lunii noiembrie, încasările sunt nesemnificative“, spune directorul Energoterm SA, Nicuşor Bâscă.
Citiţi mai multe în Adevărul de Seară Tulcea!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite