GALERIE FOTO Fostul director al RomTelecom a murit după ce maşina pe care o conducea a fost lovită în plin de Săgeata albastră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc joi dimineaţă la Babadag
Accidentul a avut loc joi dimineaţă la Babadag

Accidentul rutier a avut loc joi dimineaţă, în jurul orei 7.30, în oraşul Babadag din judeţul Tulcea. Din primele informaţii, o maşină nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată şi a fost lovită de trenul care duce spre Bucureşti.

UPDATE 9.20. Şoferul autoturismului implicat în accident (o Toyota), Iulian Caliga (66 de ani) a murit. „A avut multiple traumatisme: toracic, cranian, amputaţie de membru superior stâng, foarte multe complicaţii. A fost adus la spital în stop cardio-respirator, dar manevrele de resuscitare nu au avut efect. A murit în această dimineaţă“, a precizat dr. Dumitru Vâlcu, director medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Iulian Caliga a fost timp de peste 10 ani director al RomTelecom Tulcea (înainte de Revoluţie).

GALERIE FOTO Vezi aici imagini de la accidentul de azi dimineaţă, în urma căruia a murit fostul director al RomTelecom

Conform celor declarate de reprezentanţii Poliţiei Tulcea, şoferul autoturismului Toyota nu a respectat semnalele acustice şi luminoase ale trecerii la nivel cu calea ferată şi a fost lovit de trenul care circula pe drumul Tulcea - Bucureşti.

UPDATE 8.30:
Victima accidentului de azi dimineaţă, un bărbat de 66 de ani, a fost adusă la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului judeţean de urgenţă. Din primele informaţii, aceasta este în stare gravă.

UPDATE 8.00:
Pompierii militari de la Descarcerare intervin la această oră pentru scoaterea victimei dintre fiarele contorsionate. Din câte se pare, în maşină se afla o singură persoană.

UPDATE 7.55
: Trenul a plecat din Tulcea la ora 6.35 şi urma să ajungă la Bucureşti la ora 11.52. Este vorba despre trenul 1980 (Inter-regio) care se ducea spre Capitală.
Pompierii militari de la descarcerare şi ambulanţa au plecat la faţa locului. „Din primele informaţii ar fi vorba despre o singură victimă“, spune dr. Dumitru Vâlcu, director medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea.
Vom reveni cu amănunte!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite