Marian Păruş, în faţa judecătorilor: „Ce o să le spun copiilor mei despre acea dimineaţă?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri după amiază agersorul lui Vlad Radu, Marian Păruş (40 de ani) a apărut în faţa instanţei din Constanţa pentru a-I convinge să fie cercetat în libertate. Le-a explicat magistraţilor care este situaţia lui familială şi a povestit despre cele două fetiţe care îl aşteaptă acasă.

„Nu am lovit... nu am vrut să lovesc. Nu pot spune decât că m-am întors brusc, la un moment dat, din instinct, şi posibil ca prin acea mişcare să-l fi dezechilibrat. Vladimirov a vrut să mă lovească, dar l-am împins. Nu am vrut să îl lovesc, sunt prieten cu fraţii lui“, a  declarat Păruş în faţa instanţei. El şi-a povestit viaţa pentru a-i convinge pe magistraţi. „Provin dintr-o familie cu şase fraţi, sunt obişnuit să muncesc.
M-am ridicat prin munca mea, mi-am întemeiat o familie. Am două fetiţe de cinci şi zece ani. Regret din tot sufletul ce s-a întâmplat. Mă macină în fiecare zi gândul: ce o să le spun copiilor mei despre acea dimineaţă? Îmi pare rău“, a spus el. Apărătorul lui Păruş, Marcel Purice, a cerut la rândul său înlocuirea măsurii de arestare prevenitivă cu cea de a nu părăsi ţara, iar cererea a fost admisă. „Magistraţii au admis recursul înregistrat de noi, şi au schimbat măsura arestului preventiv cu cea a obligaţiei de a nu părăsi localitate. Marian Păruş a fost pus în libertate“, a anunţat avocatul Marcel Purice.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite