Stiri din Tulcea

Marcelina Popa, profesoara prietenă cu elevii pe facebook

8 februarie 2012, 07:00 |  Autor: Cristian Dogaru | 

Cuvinte cheie: tulcea, marcelina popa, profesori, campanie, ,

Marcelina Popa

Tulcea

Marcelina Popa

 

Profesoara de la Colegiul Dobrogean Spiru Haret s-a clasat pe locul doi în topul celor mai apreciaţi dascăli din Tulcea, campanie derulată de ziarul Adevărul

Marcelina Popa(51 ani) a moştenit pasiunea pentru matematică din familie,ambii părinţi au fost profesori de matematică,la fel şi bunicul din partea mamei.

A terminat Facultatea de Matematică la Universitatea din Bucureşti şi lucrează în învăţământ de 26 de ani. A predat până în 1990 la Liceul Agricol, o perioadă despre care spune că a fost foarte utilă în formarea ca profesor.

„Trebuia să explic lucruri complicate unor copii cărora le lipseau cunoştinţe elementare, proveneau, în majoritate, din mediu rural, pierduseră multe luni la practica agricolă, unii n-avuseseră nici profesori calificaţi. Peste ani de zile, m-am întâlnit cu un fost elev de la Agricol. Fără mine, mi-a spus el, n-ar fi ajuns ce-a ajuns. Aflând ca era student la teologie, mi-am exprimat mirarea: cu mine învăţase matematica, ce legatură avea asta cu teologia? Mi-a zis aşa: „Făceaţi cu noi pregătire pentru olimpiadă. Asta mi-a dat încredere că poate să iasă ceva bun şi din mine, mi-a dat curaj să încerc să dau la facultate“.

„Cred că şcoala asta trebuie să facă, în principiu: să dea copiilor curajul de a-şi urma visurile, indiferent din ce mediu provin, şi instrumentele pentru a şi le realiza“ spune Marcelina Popa.

„N-am ţinut niciodată la distanţa aceea dintre profesor şi elevi“

Din 1990 şi până în prezent a predat la Colegiul Dobrogean "Spiru Haret". A avut copii cu rezultate foarte bune la olimpiade şi diverse alte concursuri. Chiar anul trecut un elev al său, Răzvan Dorobanţu, a ieşit al treilea pe ţara, însă nu crede că acesta este motivul pentru care au votat-o copiii.

„Cred, mai degrabă, că m-au votat fiindcă mă simt un fel de soră mai mare, fiindcă ştiu că ţin la toţi, nu doar la cei harnici şi talentaţi. Am cont de Facebook şi sunt prietenă cu vreo patru sute de elevi, avem şi o pagină de matematică pe Facebook, se numeşte "This is Sparta", i-am învăţat să-şi facă bloguri ale clasei... N-am ţinut niciodată la distanţa aceea dintre profesor şi elevi! Nu cred că e obligatoriu să existe vreo distanţă. Cred, doar, că trebuie respectate nişte reguli, de comun acord şi în interesul tuturor“ mai spune profesoara Popa, care ţine legătura cu elevii şi pe blogul personal, www.marcelinapopa.wordpress.com.

Consideră că „Gelsomino în Ţara Mincinoşilor“ - Gianni Rodari; „Micul prinţ“ - Antoine de Saint Exupery, „Maestrul şi Margareta“ - Bulgakov, „Societatea deschisă şi duşmanii ei“ - Karl Popper, sunt cărţi fundamentale, iar la capitolul film preferă Forrest Gump, Chariots of Fire, Stan şi Bran studenţi la Oxford, Dr. Dolittle.

Ascultă în special Queen, Christina Aguilera, Bruno Mars, Pink, dar precizează că suportă orice, la o adică.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Mara Trofin este îndrăgostită de copii şi de gramatica limbii române

    Mara Trofin, profesor de limba şi literatura română la Şcoala Generală nr. 25 Braşov, s-a clasa ...

    Profesoara Maria Topor a transformat elevii în oameni vreme de peste 30 de ani

    După ce mai bine de trei decenii a fost profesoară de română la Şcoala „Avram Iancu", Maria Top ...

    Dublu asasinat la Sighişoara! Un fost pastor şi soţia sa, găsiţi morţi în propria casă

    O crimă oribilă a zguduit liniştea unui cartier întreg din localitatea mureşeană Sighişoara. Do ...

    Afecţiuni dentare la care te expui, în lipsa unei igiene corecte

    Printre cele mai comune probleme dentare care pot apărea în urma unei proaste igiene orale se n ...

    FOTO Campanie: Argentina Gherasim, medaliată cu bronz în campania Adevărul

    Născută în localitatea tulceană Mihail Kogălniceanu, Argentina Gherasim (56 de ani) se gândea, ...

    Tânăr de 26 de ani, prins cu droguri

    La sfârşitul săptămânii trecute, Radu Ichim (26 de ani) a fost depistat la intrarea în municipi ...

    Master doar cu taxă, la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu

    Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu (ULBS) organizează, începând din această săptămână, admi ...

    VIDEO Tudorel de la Tulcea, în semifinale la „Românii au talent“

    Tulceanul de 30 de ani merge mai departe în competiţia „Românii au talent“. El va apărea din no ...

    Dascălul de pe locul II: Gabriela Mangîr, inovaţie în limba franceză

    Profesoara Gabriela Mangîr este profesoară la Colegiul naţional AT Laurian din Botoşani. Este a ...

    CAMPANIE ADEVĂRUL Daniela Badîrcea, pe primul loc în preferințele tulcenilor. Tu ce părere ai?

    La trei zile de când am spus „Start Vot“ peste o mie de tulceni și-au exprimat opinia în cadrul ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole