Manager mediocru la Spitalul Tulcea, om de afaceri prosper la cabinetele şi farmaciile private! GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Managerul Popescu vorbeşte de ani de zile de tomograf la Spital, în timp ce bolnavii ajung la cabinetul soţiei
Managerul Popescu vorbeşte de ani de zile de tomograf la Spital, în timp ce bolnavii ajung la cabinetul soţiei

Ion Popescu, şeful Spitalului Judeţean Tulcea, a dus în pragul falimentului unitatea medicală pe care o conduce. În schimb, afacerile sale în domeniul medical merg foarte bine. Practic, pentru managerul Spitalului Judeţean Tulcea managementul are două feţe, una negativă,cu mari probleme, la locul de muncă de la stat, şi una înfloritoare la firmele cu profil medical pe care le deţine împreună cu soţia sa

De ani de zile Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea se zbate la limita falimentului, cu datorii ce au atins la un moment dat aproape două milioane de euro doar către furnizori, cu toate că pacienţii internaţi îşi aduc medicamente de acasă. Ocolit cu grijă de medicii tineri, datorită condiţiilor proaste şi a faimei, după ce de-a lungul timpului şi-a căpatat renumele de punct de îmbarcare spre Spitalele din Constanţa şi Bucureşti, Spitalul Tulcea este manageriat de şapte ani de medicul Ion Popescu. În aceeaşi perioadă de timp, firmele la care acesta este acţionar, cu profil medical bineînţeles, au înflorit. Firmele la care sunt asociaţi managerul spitalului şi soţia sa, la rândul ei sefă de secţie în cadrul aceluiaşi spital, au investit în construirea unui nou centru medical în centrul oraşului dar şi într-o nouă farmacie în Bucureşti!

Centrul cu tomograf al familiei Popescu

Click pe poze pentru a vedea centrul privat al familiei Popescu

Are tomograf „acasă“

Ani de zile managerul Popescu nu şi-a făcut probleme vizavis de lipsa unui tomograf în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Pacienţii ajungeau pe mîini bune, respectiv pe mâna soţiei sale, doctoriţa Sena Popescu, care a ajuns şi sef de secţie în spital, şi a singurului tomograf din judeţ, ce aparţine firmei familiei Popescu, Mercado Impex.
Popescu nu vede nici o problemă în faptul că ambulanţa Spitalului a cărat ani de zile pacienţii către firma familiei, nici măcar o incompatibilitate morală.
„Pacienţii se pot duce la tomograf şi la la Galaţi, gratuit. Sigur ca avem un prag, nu putem trimite sute de pacienti pe banii Spitalului,cu salvarea, până la Galati, dar pentru cei care nu au posibilitatea să meargă în privat există această variantă. Tomograful de pe Grivitei (al firmei familiei Popescu) are contract cu Casa de asigurări, exist şi pacienţi care vin şi zic domne eu plătesc, să fac aici, nu mai merg la Galaţi, nu văd unde ar fi incompatibilitatea morală, iar legal nu e nici o problemă“ spune managerul Popescu.

Centru medical nou şi farmacie la Bucureşti!

Culmea, deşi Spitalul merge prost iar firma familiei foarte bine, ţinând cont de faptul că are în construcţie un nou centru medical pe strada Bucovinei, aproape finalizat, managerul Popescu , membru în conducerea PDL Tulcea, nu renunţă la funcţia publică.
„Activitatea firmei este una legală, plăteşte impozite, nu am contract între spital şi firmă, şi mai mult, am pierdut foarte mult tocmai pentru că ocup această poziţie la spital“ mai spune Popescu, care sugerează că ar fi făcut mai mulţi bani dacă avea şi contract cu Spitalul.
În privat însă numai de lipsă de bani şi afaceri proaste nu se poate plânge managerul!
O  altă firma în care managerul Popescu este asociat iar soţia administrator, Mednews Investment SRL Tulcea, firmă ce este unic acţionar al SC Senfarm SRL, în fapt o farmacie situată în centrul Tulcei, şi-a deschis  anul trecut, conform hotărării adunării generale din data de 25 august 2010, un punct de lucru în Bucureşti, în sectorul 4, pe şoseaua Berceni. Reamintim faptul că soţia managerului Popescu este şef secţie Medicală I, în cadrul Spitalului Judeţean Tulcea, dar şi administrator la Mercado Impex.

Susţinut politic de „naşul“ Tarhon

Ascensiunea carierei manageriale a medicului Popescu se leagă de cea a Partidului Democrat Liberal, el candidănd oficial d eunul singur la şefia Spitalului Judeţean, sustinut de preşedintele filialei, Victor Tarhon, care este şi naşul unuia dintre copii familiei Popescu.
„Nu neg faptul că sunt finul unui copil de-al dânsului. El era însă manager înainte ca spitalul să treacă în subordinea Consiliului Judeţean“ spune preşedintele Trahon, care dă şi o explicaţie legată de situaţia pacienţilor trimişi la tomograful firmei familiei Popescu.
„E dinamica vieţii şi afacerea cu tomograful, eu am desemnat un reprezentant al meu în Consiliul de Administraţie al Spitalului,tocmai ca să nu se interpreteze“.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite