Inconştienţă: Un bebeluş de şapte luni a ajuns în spital după ce tatăl său s-a urcat beat la volanul unui Audi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciprian Damianov este cercetat penal de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Duminică, 18 septembrie 2011, aflându-se la volanul autoturismului marca Audi condus pe DJ 222C,  relaţia Tulcea – Murighiol, datorită neatenţiei a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism ce rula regulamentar, din sens opus. În urma impactului a rezultat distrugerea în proporţie de 70% a celor două autoturisme şi rănirea gravă a minorului în vârstă de 7 luni, aflat pe locul din dreapta spate a autoturismului Audi condus de către tatăl său, Damianov Ciprian şi rănirea conducătorului celuilalt autoturism. Minorul a fost internat la data de 18 septembrie 2011 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea cu diagnosticul de „fractură femur stâng.”
„În urma testării celor doi conducători auto implicaţi în evenimentul rutier, s-a stabilit că făptuitorul Damianov Ciprian avea o concentraţie alcoolică în respiraţie de 0,54 mg/l“, spune Laura Subţirelu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite