Începe meciul FC Delta – FCM Bacău. Reguli pentru spectatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meciul se joacă pe stadionul Delta
Meciul se joacă pe stadionul Delta

Sâmbătă, 31 martie, peste 30 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea vor asigura măsurile de ordine publică la partida de fotbal dintre echipele F.C. Delta Tulcea şi F.C.M. Bacău.

Competiţia sportivă se va desfăşura începând cu ora 11.00, pe stadionul „Delta“ din municipiu. Accesul publicului în stadion va fi permis de la ora 09.00.
„Jandarmii vor asigura condiţiile de siguranţă pentru toţi participanţii la această manifestare sportivă şi vor acţiona pentru prevenirea fenomenului infracţional, intervenind în cazul tulburării ordinii publice, în imediata apropiere a stadionului cât şi pe traseele de deplasare“, spune Marian Ciubotaru, purtător de cuvânt al IJJ Tulcea.
Spectatorilor le este interzis:
- să pătrundă în stare vădită de beţie în arena sportivă;
- să consume băuturi alcoolice în arena sportivă;
- să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena sportivă;
- să introducã în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
- să escaladeze gardurile care delimiteazã spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
- să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive;
- să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori sa scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;
Afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică este interzisă de lege. Jandarmeria Tulceană recomandă suporterilor să nu se implice in incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite