Groază în judeţul Tulcea: Crimă în ziua de Crăciun, în satul legendarului Terente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia rurală a fost prima sosită la faţa locului
Poliţia rurală a fost prima sosită la faţa locului

Cadavrul unui tânăr de 19 ani a fost găsit abandonat în spatele bisericii din Carcaliu. Era bătut bine, iar faţa – muşcată de animale.

Iulian Casian de numai 19 ani a fost găsit de localnicii din Carcaliu chiar în prima zi de Crăciun. Acesta prezenta multiple traumatisme, semn că este posibil să fi fost omorât în bătaie. Cu adevărat şocant este faptul că faţa tânărului abandonat pe o stradă înfundată din spatele bisericii a fost mâncată de animale.
Nu se ştie la momentul de faţă cum s-a ajuns într-o astfel de situaţie. Băiatul de numai 19 ani era cunoscut ca fiind un tânăr liniştit, muncitor, sportiv, încercat de greutăţile vieţii.
„Locuia în comună împreună cu tatăl său. Mama lui murise în urmă cu câţiva ani. Băiatul muncea prin Galaţi, venea mai rar pe acasă. Doar de sărbători şi în weekend“, spun vecinii. 
Primarul îşi aminteşte că băiatul fusese sportiv, la canoe, la Bucureşti, dar renunţase din cauza unui defect pe care îl avea la un ochi: „Era un băiat sportiv, atletic. Eu ştiu că făcea canoe la un moment dat, dar nu a reuşit să facă nimic profesionist pentru că nu trecea de proba medicală. Avea un defect la ochi. Eu ştiu că era un băiat liniştit, cuminte. Dar acum, după ce s-a întâmplat nenorocirea, am mai vorbit cu oameni din localitate şi spuneau că tânărul cam ajungea în scandaluri şi bătăi“, spune Mişa Panait, primarul din Carcaliu.
Citiţi în Adevărul de Seară ce spun rudele despre moartea tânărului din Carcaliu!


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite