GALERIE FOTO Record de public la revelionul organizat în centrul Tulcei!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tulcenii au asistat în număr mare la spectacolul artistic
Tulcenii au asistat în număr mare la spectacolul artistic

Peste trei mii de tulceni au ieşit în stradă azi noapte la trecerea dintre ani pentru a sărbători în aer liber cu şampanie şi artificii

Petrecerea publică organizată de Primărie a scos în stradă ceva mai multă lume în comparaţie cu anii trecuţi. Surprinzător, mai mulţi familişti în comparaţie cu cei tineri au optat pentru o ieşire în aer liber la miezul nopţii, multe familii care îşi petreceau revelionul în locuri diferite convenind să se întâlnească în centrul municipiului Tulcea, în Piaţa Civică, la trecerea dintre ani.

Vinul fiert a încălzit atmosfera

Click pe imagini pentru a vedea galeria foto

Petrecerea a început la ora 22, spectacolul organizat de Primărie aducând pe scena din Piaţa Civică formaţiile Spitalul de Urgenţă şi Hara,cu prestaţii profesioniste. Dacă de la trupele invitate nimeni nu a avut paret de surprize, spectacolul a fost asigurat în deschidere de deja tradiţionala blondă locală, solista Mariana Cosmici, care a încălzit atmosfera, aceasta fiind aşteptată de fanii personali după show-ul de anul trecut. La încălzirea atmosferei a contribuit şi vinul fiert servit chiar de primarul Constantin Hogea, Primăria oferind şi un pahar de şampanie la miezul nopţii.
Spectacolul, vegheat de treizeci de jandarmi şi poliţişti locali s-a terminat în jurul orei unu, atunci când petrecăreţii au plecat spre case fără incidente.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite