GALERIE FOTO Masa tradiţională de Florii în Delta Dunării, patria peştelui!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru cei care au ţinut tot Postul Mare, de şapte săptămâni, masa de Florii, ca şi cea de Bunavestire este cu totul specială. Asta nu înseamnă, însă, că nu mănâncă tot românul peşte în această duminică. Iar în Delta Dunării, tradiţia se respectă până la capăt!

Astăzi este  „dezlegare la peşte". De mâine, credincioşii ar trebui să ţină un post şi mai aspru decât până acum, pentru că de luni începe Săptămâna Patimilor.

VEZI AICI GALERIE FOTO CU MÂNCAREA TRADIŢIONALĂ DE FLORII ÎN DELTA DUNĂRII!


În duminica de Florii, însă, tulcenii sărbătoresc, în principal, cu scrumbie - peştele care nu este prohibit  în această perioadă.

image



Dacă în alte părţi un peşte prăjit sau un gătar este destul pentru a marca tradiţia, în localităţile din zona Deltei lucrurile stau altfel.

Dincolo de ciorba de peşte care nu trebuie să lipsească niciodată din mediul de Florii, tulcenii gătesc tot soiul de mâncăruri din scrumbie.

image



Ea se poate face marinată, grătar, saramură (cei care nu au mâncat saramură de scrumbie sunt sfătuiţi să încerce!).

image


De asemenea, în zona Deltei Dunării se gătesc sarmale şi chiftele din peşte. Poftă mare!

image

Citeşte şi:

Botoşani: Îmbulzeală la peşte de Florii

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite