GALERIE FOTO Incursiune on-line în patrimoniul cultural: Turul virtual al Cetății Enisala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul „360 O incursiune virtuală in patrimoniul cultural naţional“ derulat de Institutul Naţional al Patrimoniului a ajuns la final. Rezultatele: Website interactiv, continând: 20 de ilustraţii video, 20 de tur-uri virtuale, fiecare conţinând mai multe panorame 360 grade, 20 de panorame 360 grade postate pe website-ul Google Earth.

Autorităţile locale pe teritoriul cărora se află monumente istorice prezentate pe website vor avea de asemenea câte un link.

Click pe poze pentru fotogalerie!

„Proiectul propune, prin utilizarea unor mijloace de informare virtuale interactive, cu un impact puternic asupra utilizatorilor de internet, adoptarea unor metode moderne de punere in valoare a patrimoniului national, reprezentat de 20 de monumente istorice, selectate de către specialiştii din domeniul protejării patrimoniului cultural ca fiind semnificative“, spune Iulian Vizauer, director al Direcției de Cultură Tulcea.
Printre cele mai importante monumente istorice selectate se numără cetatea medievală de la Enisala.

Click pe poză pentru turul virtual al cetății Enisala!

Despre cetate
Cetatea a fost construită din piatră de calcar cioplită în a doua jumătate a secolului XIV de către negustorii genovezi, iar după trecerea Dobrogei în stăpânire otomată a devenit sediu pentru garznizoana militară turcească. Numele cetății s-a păstrat din perioada cuceririi, de la turcescul Yeni Sale (Sat Nou).
„Este singura cetate medievală care a rămas în picioare în această porțiune de țară, mai sunt doar câteva prin Moldova. Ineditul acestei cetăți este rolul ei militar (de aici urmăreau genovezii navele de comerț în perioada în care controlau traficul pe apă) combinat cu peisajul inedit. Este o împletire fericităîntre interesul științific și atracția turistică. Este un «cuib de vulturi» care domină împrejurimile, natura extraordinară“, spune Florin Topoleanu, arheolog în cadrul Institutului de Cercetări Eco Muzeale.
Ideală pentru turism de week-end
Locul este ideal pentru ceea ce se numește acum „turism de week-end“. Practic, din Tulcea poți ajunge aici în mai puțin de jumătate de oră, iar din Constanța poți ajunge aici puțin peste o oră.
Turul cetății nu poate dura mai mult de câteva zeci de minute. Dar cei care ajung aici nu se pot dezlipi de imaginea de vis a lacului Razelm și a canalelor care îl leagă de lacul Babadag.

Cetatea Enisala
image
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite