Fiesta pe terenul Deltei Tulcea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbaliştii tulceni au remizat acasă în compania echipei Viitorul Constanţa şi au rămas cu recordul de 11 victorii consecutive. Jucătorii au sărbătorit finalul sezonului pe teren propriu alături de public şi au fost recompensaţi cu diplome şi o cupă.

Aproape două mii de spectatori care au venit la meci profitând şi de faptul că intrarea a fost liberă au încercat să împingă echipa de la spate spre cea de-a doisprezecea victorie consecutivă.

image

Deşi au dominat clar partida tulcenii nu au reuşit decât un rezultat de egalitate, pe mâna lor cum se spune.Mai exact pe mâna portarilor, ambii comiţând gafe decisive. Primul care a gafat a fost portarul tulcenilor, Samoilă, care în minutul 23 i-a pasat direct adversarului Cristocea. De la acesta mingea a ajuns la Herţu, care a deschis scorul. Egalarea a venit rapid, în minutul 32, după un şut al lui Florea de la peste 20 de metri, mingea fiind prinsă şi apoi scăpată în poartă de Costea, portarul oaspeţilor. Scorul s-a păstrat până la final deşi Delta a presat continuu şi a avut mai multe ocazii de a marca, oaspeţii fiind avertizaţi de mai multe ori pentru trageri de timp. Finalul jocului a adus oricum bucurie generală, Delta încheind sezonul pe locul patru, chiar dacă mai este de jucat o etapă, în deplasare la Botoşani. Jucătorii şi conducerea clubului a primit premii, deocamdată simbolice, pentru recordul de victorii consecutive, dar şi pentru clasarea meritorie.

image

Jucătorii şi oficialităţile au cântat pe teren alături de spectatori şi au promis că peste un an vor sărbătorii promovarea în prima ligă!
„La anul atacăm promovarea, aşteptăm sponsorii, spectatorii, pe toată lumea alături de echipă“ a declarat primarul Constantin Hogea.

„Rezultatele bune au adus linişte la echipă şi aşa au venit alte reultate bune, un sezon reuşit, sper ca la anul să fie la fel ba chiar mai bine“ a spus şi preşedintele clubului, Haralambe Meregiu.

„Văd că obiectivul pentru sezonul viitor mi-a fost stabilit, promovarea, puţină vacanţă şi apoi ne apucăm de treabă, noi de a noastră, conducerea şi finanţatorii de a lor, să fie alături de noi“ a spus şi antrenorul Cristi Dulca.


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite