Festivalul filmului rusesc la Tulcea: Ce desene animate rulează azi GALERII FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aventurile Alionuşkăi şi ale lui Erioma
Aventurile Alionuşkăi şi ale lui Erioma

Festivalul de film rusesc Kino+, aflat la cea de-a doua ediţie, vine în acest an de două ori la Tulcea. În perioada 1-3 iunie, la Teatrul Jean Bart din municipiu va avea loc un festival al desenelor animale ruseşti de lung metraj. Este primul eveniment de acest gen din România.

Toate filmele de animaţie care vor fi proiectate sunt premiere pentru România  la noi in tara. Accesul este liber pentru toate categoriile de vârstă, iar filmele sunt traduse.

1 iunie, de la ora 14.00: „Ivan Ţarevici şi lupul“

Click pe poze pentru fotogalerie!

A fost odată ca niciodată o fată de împărat pe care o chema Vasilisa. Fata era şi frumoasă, şi deşteaptă, numai că nu voia să se mărite încă, dorind să termine mai întâi cea de a doua facultate. Atunci împăratul a hotărât să o dea de soţie primului venit... care s-a dovedit a fi Ivan, un simplu flăcău din împărăţia învecinată.
Poveştile se povestesc repede, dar faptele din realitate se petrec mai greu. Nu este deloc simplu să devii soţul unei fete de împărat, trebuie să treci mai întâi prin nişte încercări magice.
Aşadar, Ivan şi prietenul lui credincios, lupul cel cenuşiu, pornesc în călătorie spre tărâmuri îndepărtate.
Regizor – Vladimir Toropcin
Scenariul – Aleksandr Boiarski
Producător – Aleksandr Boiarski, Serge Selianov
Animatori: Aleksandra Şoka, Ekaterina Riabkova, Olga Permiakova
Studio Melniţa
Durata: 86 minute

1 iunie, de la ora 15.40: „Câinii stelari“


Click pe poze pentru fotogalerie!

Mersul natural al lucrurilor a fost dat peste cap.
Belka, nu va mai ieşi în arena circului pentru a cuceri inimile spectatorilor, iar vagabondul Strelka nu va mai petrece nopţile prin ganguri întunecoase şi nu va mai căuta de mâncare prin tomberoane. Ei nu mai sunt acum nişte câini oarecare, ci au intrat în rândul cosmonauţilor. Şi doar cei mai buni şi destoinici dintre toţi vor pleca să cucerească spaţiul.

Regizor – Sviatoslav Uşakov, Inna Evlannikova
Scenariul – Aleksandr Talal, Serghei Zernov
Producător – Serghei Zernov
Producător executiv – Vadim Sotskov
După John Chua şi Aleksandr Talal
Studio Centrul Filmului Naţional, Kinoatis
Durata: 80 minute

1 iunie, de la ora 17.15: „Aventurile Alionuşkăi şi ale lui Erioma“

Click pe poze pentru fotogalerie!

Pe drumul spre mătuşa Eufrosina, frumoasa Alionuşka nimereşte în scorbura unui copac fermecat unde o necunoscută misterioasă îi dăruieşte nişte mere magice. Necunoscându-le puterea, fata le aduce la castelul ţarului Dormidont.
În timpul acesta, fiica ţarului, Vseslava construieşte maşinării şi aparate de zbor care, de fiecare dată când le face proba, se prăbuşesc peste casa în care locuieşte frumosul cântăreţ Erema. Aliona face cunoştinţă cu Erema şi se îndrăgosteşte de el. Fără să ştie, fata îl vrăjeşte cu un măr magic, iar tânărul se îndrăgosteşte de prinţesă.
Ce va face Alionuşka pentru a recâştiga dragostea lui Erema?

Regizor – Gherghi Ghitis
Scenariul – Andrei Goncearov, Konstantin Mulin
Producător – Ghevorg Nersisian, Armen Manasarian
Studio Paradise group
Durata: 93 minute

Ivan Ţarevici şi Lupul Câinii stelari Aventurile Alionuşkăi şi ale lui Erioma
Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite