FOTO Delta Dunării, prezentată la târgul de turism din Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul acestei luni, delegaţia Consiliului Judeţean Tulcea a avut prima întâlnire cu publicul londonez prezent la Târgul de turism „Destinations Show” care se desfăşoară în perioada 2‐5 februarie 2012 în capitala Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Meşterul popular Gheorghe Toader a amintit, cu obiectele sale artizanale din lemn, de frumuseţea Deltei Dunării. Cei care au participat la târg au primit ghidul judeţului, hărţile cuprinzând destinaţiile atractive din judeţ şi filmul de promovare.



Consiliul Judeţean Tulcea participă la acest târg în standul naţional al României, organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, alături de alţi promotori ai turismului românesc.
Concurs: asociere de cuvinte
Tot în această perioadă la Londra s-a desfăşurat un concurs, la care au fost invitaţi să participe toţi vizitatorii, fiind provocaţi să asocieze cel mai potrivit cuvânt cu România. Premiul oferit de Consiliul Judeţean Tulcea, care va fi câştigat în ultima zi de târg, este o cutie de vinuri oferite de cunoscuta firmă tulceană, S.C. Alcovin S.R.L. Măcin. Jumătate dintre răspunsuri asociau România cu Delta Dunării iar restul cu litoralul românesc şi Castelul Bran.


image
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite