FOTO Copiii tulceni au învăţat ce să facă în caz de cutremur sau incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii din cadrul Inspecţiei de Prevenire a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea se ocupă de protecţia şi siguranţa cetăţenilor  în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

De la începutul anului au început activităţile de educare şi pregătire a populaţiei, în special în şcoli, acolo unde, se desfăşoară campania naţională „O casă sigură, o viaţă în plus”. Dezvoltată şi desfăşurată pe proiecte anuale cu o tematică specifică, în anul 2010 proiectul a avut denumirea „Modul de comportare în caz de cutremur”. S-au avut în vedere următoarele obiective: conştientizarea de către populaţie a riscurilor la care se pot expune în caz de cutremur, crearea spiritului preventiv prin cunoaşterea şi asigurarea măsurilor corecte premergător, pe timpul şi după cutremur, cunoaşterea şi exersarea modului de comportare în cazul producerii unui cutremur, cunoaşterea modului de apelare la dispeceratul 112.



La acest proiect, precum şi la cel din 2009, intitulat „Prevenirea incendiilor în locuinţe şi gospodării cetăţeneşti”, au participat aproximativ 9000 copii din ciclul preşcolar, primar şi gimnazial, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Din statistici a rezultat faptul că numărul incendiilor la gospodăriile populaţiei a scăzut în anul 2010 faţă de 2009 cu aproximativ nouă procente.
Cu ocazia controalelor tehnice de specialitate organizate şi executate de Inspecţia de Prevenire s-au executat o serie de exerciţii practice de evacuare în diverse situaţii, iar în cadrul activităţii de coordonare şi îndrumare s-au difuzat materiale instructiv-educative.
„De asemenea, atât în municipiul Tulcea  cât şi în oraşele Babadag, Isaccea şi Măcin, s-au desfăşurat o serie de ore deschise în unităţile de învăţământ, prin care  s-a urmărit evaluarea nivelului de cunoaştere de către elevi  a modului de comportare înainte, pe timpul şi după producerea unui cutremur“, spune Daniela Rotaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.


image
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite