FOTO „Săptămâna altfel“ pentru preșcolari: Steluțele de la Grădinița 5, în vizită la echipajele de Ambulanță

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În vizită la Ambulanță
În vizită la Ambulanță

În cadrul săptămânii „O grădiniță altfel“, preșcolarii  de la grupa „Steluțelor“ din cadrul  Grădiniței numărul 5 a Seminarului Teologic „Sf. Ioan Casian“, coordonați de părintele director Neculai Justinian Aurelian și educatoarea Mihaela Ivanov au participat la o serie de activități care au individualizat această săptămână.

În prima zi copiii au fost  antrenați în eliminarea jucăriilor deteriorate. Cu mult simț de răspundere cei mici au făcut curățenie în sala lor de grupă. Apoi au vizionat un filmuleț din care au aflat când pot să apeleze la numărul de urgență 112.
Despre grădinărit și responsabilitate



A doua zi preșcolarii au adus  flori și semințe de flori pentru a împrospăta grădina din curtea grădiniței. Cu ajutorul îngrijitoarei și a unei mame copiii au așezat florile în pământ, promițând că le vor uda și vor avea grijă de ele în fiecare zi.
„Miercuri a fost o zi plină. A început cu împărtășirea copiilor chiar în capela internatului în care se află grădinița noastră. Părintele i-a împărtășit și apoi le-a oferit o iconiță, bucurându-i foarte mult pe copilași“, spune Mihaela Ivanov, educatoare.
Popas la ambulanță



Copiii au fost întâmpinați de asistenții și medicii de la Ambulanță. Preșcolarii au fost impresionați de mașinile cu care sunt salvate sute de vieți.
„Câțiva din ei au testat chiar - unii cu frică, alții amuzați - scaunul cu rotile și targa. La sfârșit le-au oferit eroilor de la Ambulanță desene și felicitări realizate de ei cu urările de bine“, mai spune educatoare copiilor.
Joc și atelier de creație
Joi au participat la un concurs în Piața Civică. „Oul în lingură“’ le-a creat multe dificultăți celor mici, dar până la urmă au ieșit amândouă echipele câștigătoare. În timpul rămas liber copiii s-au jucat în parcul special amenajat.
În ultima zi copiii participă la un atelier de creație în cadrul grădiniței. Vor vopsi ouă, vor realiza felicitări, coșulețe pentru ouă cu ocazia sărbătorilor de Paște.
„La final vom avea o expoziție cu ceea ce au realizat copiii și cu câteva fotografii care au surprins imagini din activitățile desfășurate în această săptămână“, a mai precizat educatoarea Mihaela Ivanov.


Grădinărit
La Ambulanță
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite