Expoziţie itinerantă la Muzeul de Artă Populară: „Micii artişti ai tradiţiilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiectele ce vor fi expuse sunt cele mai bune lucrări ale copiilor – participanţi (peste 600) la taberele de creaţie populară, desfăşurate pe parcursul vacanţei de vară 2011, în parcul domeniului feudal de la Goleşti.

La acestea se adaugă cele mai reuşite lucrări participante la Concursul Internaţional „Sărbătoarea Paştelui în ochii copiilor“ organizat de muzeul tulcean în colaborare cu Muzeul din Călăraşi şi Asociaţia Frăţia din Portugalia.
Peste 300 de piese precum podoabe tradiţionale, covoraşe din lână ţesute în gherghef, icoane pictate pe lemn şi sticlă, păpuşi populare reprezentând lumea basmelor româneşti, dar şi  picturi cu tematică etnografică, inspirate din Muzeul în aer liber de la Goleşti, cât şi: icoane, diverse compoziţii de materiale şi motive populare, ouă încondeiate sau pictate cu motive tradiţionale, vor fi expuse la MEAP.
„Micii creatori sunt copii şi elevi ai şcolilor generale argeşene, dar şi elevi din Europa care s-au înscris la concursul internaţional. Creaţiile lor au fost premiate, la sfârşitul fiecărei tabere“, spune Cristian Dinu, manager al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea.
Expoziţia „ Micii artişti ai tradiţiilor” va fi vernisată miercuri, la orele 12.00, la sediul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Tulcea, str. 9 Mai, nr. 2. La eveniment participă cu un moment artistic intitulat „Sunt mândru că sunt Român!”, elevii clasei a III-a A „Step by Step“ de la Şcoala numărul 5 Tulcea, coordonaţi de Gherghiniţa Grigoraş.
Evenimentul est organizat de Consiliul Judeţean Argeş, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti (MVPG) şi Consiliul Judeţean Tulcea, Institutul de Cercetări Eco – Muzeale Tulcea.



Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite