GALERIE FOTO Duelul monştrilor pe patru roţi la Tulcea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CURSE Mii de tulceni au ajuns ieri dimineaţă la aeroportul Delta Dunării din Tulcea pentru a admira întrecerea cailor putere la concursul de liniuţe 402 metri. În primele ore ale competiţiei deja celebrul Theo Perimenis a reuşit să îşi bată propriul record naţional. Pilotul a ajuns la linia de finish în numai 9,06 secunde: a scos un timp cu 0,24 de secunde mai bun decât la cursele din mai 2011.

Ieri a avut loc la aeroportul a doua întrecere de maşini din primul Campionat Naţional de curse auto din România. Evenimentul programat pentru data de 3 iulie a fost amânat o săptămână din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. „Noi am solicitat iniţial autorizaţia pentru data de 3 iulie, dar pentru că a plouat câteva zile la rând a trebuit să mutăm cursele pentru această duminică, în care se anunţa vreme mai bună“, spune Ionuţ Olteanu, organizator.
La competiţie s-au înscris peste 100 de maşini tunate care s-au luptat pentru a doborî recordul naţional stabilit în mai de grecul Theodor Perimenis. După câteva ore de concurs, însă, acelaşi lider naţional la viteză  a reuşit să păstreze titlul, doborându-şi propriul record stabilit în mai, când a ajuns la finalul cursei în 9,3 secunde. Viteza cu care iese din cursă este de peste 250 de kilometri la oră.

Click pe poze pentru a vedea fotogaleria!

Vin din toată ţara pentru a vedea maşinile
La competiţie s-au înscris concurenţi din toată ţara, dar şi din afara graniţelor. Pe lângă prietenii lor, care au venit la Tulcea pentru a le ţine pumnii, sute de români din toată ţara vin la aeroportul „Delta Dunării“ de fiecare dată când au loc astfel de curse.
„Sunt din Medgidia, dar acum locuiesc în Bucureşti. Nu am ratat niciodată aceste curse, nici când eram acasă, nici acum. Nu contează că trebuie să conduc câteva ore pentru a ajunge aici. Vin dimineaţa şi plec seara. Dar nu vreau să pierd un astfel de spectacol. Este excepţional: organizarea este foarte bună şi poate de aceea aici vin mai multe maşini puternice decât în alte părţi“, spune Ionuţ Goidan (25 de ani), împătimit al curselor auto.  Şi nu a venit singur. Alături de el au ajuns ieri la Tulcea prieteni din Arad, Timişoara şi Bucureşti.
Citiţi în Adevărul de Tulcea cine sunt vedetele competiţiei de ieri!

image
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite