Disperare: „L-au arestat de abia după ce a mai violat o femeie din sat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mărturia şocantă a unei fete care nu avea nici măcar 18 ani atunci când a căzut victimă „Pistolarului“ din Luncaviţa. Una dintre victimele celui care de abia la finalul anului trecut a ajuns după gratii povesteşte clipele de groază prin care a trecut.

A violat o minoră şi a fost lăsat în libertate. A ajuns după gratii de abia după ce a mai violat o femeie. Fata de aproape 19 ani, prima victimă, povesteşte cum a fost violată cu brutalitate de un băiat din sat, dar oamenii legii l-au lăsat în libertate. Nu înţelege nici până în ziua de astăzi de ce. Cert este că la câteva luni după aceea, o altă femeie din sat i-a căzut victimă tânărului violator.
Este vorba despre Ion Gherghişan (22 de ani) din Luncaviţa, cunoscut drept „Pistolarul“. După ce a comis două violuri, bărbatul a ajuns în arest preventiv, iar acum a fost trimis în judecată.
„M-a dus într-o casă părăsită...“
Mărturia copilei care nu avea nici măcar 18 ani: „În noaptea de 21 spre 22 mai, în jurul orei 3.00, veneam singură de la discotecă pe drumul european E87 şi am observat că din spatele meu vine cineva cu paşi grăbiţi. A început să mă împingă şi să-mi zică să merg mai repede. Am încercat să fug, dar m-a prins şi mi-a zis că nu plec până nu fac sex cu el. M-a bătut până am leşinat. Am leşinat de 2-3 ori. M-a dus într-o casă părăsită şi acolo şi-a bătut joc de mine şi m-a supus la perversiuni. Apoi m-a ameninţat să nu zic nimic, m-a controlat de bani şi a vrut să-mi ia mobilul. Apoi  am plecat spre poliţie. În drum spre poliţie m-au găsit două fete şi un băiat care m-au liniştit şi au mers cu mine la poliţie, unde am dat declaraţii“, aşa descrie fata ceea ce i s-a întâmplat în primăvara anului trecut.  La o săptămână după incident, pe 28 mai, copila a împlinit 18 ani.
Mama agresorului a vrut să „facă pace“
Tânăra mai povesteşte că atunci când era la spital mama agresorului a vizitat-o pentru a o ruga să îl ierte. Mai mult, femeia i-a promis copilei că fiul ei o va lua de soţie. Tânăra îşi aminteşte că s-a speriat pentru că nici nu o cunoştea pe femeia care venise să „facă pace“.
După trei zile a fost externată.  Apropiaţii povestesc că după incident fata ar fi încercat să îşi ia viaţa. „ A rămas cu sechele, se sperie în somn, se trezeşte,  ţipă, plânge. Am avut mari probleme cu ea. Trebuie să merg cu ea la un psiholog. Nu are bani să îşi ia un avocat bun prin care să-şi ceară dreptatea care se cuvine!“, spune prietenul fetei.
Victima ne-a mai povestit că întreba de fiecare dată de ce agresorul nu este luat la puşcărie şi că primea răspunsuri diverse. „Cei de la Măcin mă întrebau mereu dacă îmi retrag plângerea. Nu pot fi împăcată sufleteşte până când acest animal nu-şi primeşte pedeapsa cuvenită“, mai povesteşte victima.
Citeşte în Adevărul mai multe detalii despre al doilea viol comis de „Pistolarul“ din Luncaviţa!

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite