De ziua pompierilor: Maşinile de intervenţie defilează pe străzile municipiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua pompierilor
Ziua pompierilor

La împlinirea a 164 de ani de la lupta din Dealul Spirii, purtată de pompierii aflaţi sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea sărbătoreşte Ziua Pompierilor din România.


Cu prilejul zilei de 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea va organiza în Piaţa Tricolorului din municipiul Tulcea,  începând cu ora 11.00, un ceremonial militar şi religios, urmat de înaintarea în gradul următor, la excepţional, a unor cadre militare, pentru rezultate foarte bune în îndeplinirea misiunilor specifice,  iar după terminarea acestor activităţi, pe arterele principale ale municipiului Tulcea va avea loc o defilare cu tehnica de intervenţie a pompierilor tulceni.
Tot în această zi, îşi vor deschide porţile şi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din localităţile Issacea, Luncaviţa, Cerna, Izvoarele, Peceneaga, Topolog, Casimcea, Baia, Sarichioi, Mahmudia, Sulina, Jurilovca, Niculiţel şi Murighiol.
În data de 14.09.2012,  ora 10.00, la sediul inspectoratului din strada 1848, va avea loc  ,,Ziua porţilor deschise“, în cadrul căreia se vor susţine exerciţii demonstrative urmate de prezentarea tehnicii din dotare iar,  începând cu ora 17.00,  la ,,Palatul Copiilor” din Tulcea se va desfăşura un spectacol cultural-artistic susţinut de ansamblul ,,Baladele Deltei”.


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite