Stiri din Tulcea

„Cum mi-a salvat SMURD viaţa“

21 ianuarie 2012, 09:40 |  Autor: Cristian Dogaru | 

Cuvinte cheie: Tulcea, smurd, blog, poveste, alex, luchici,

Alexandru Luchici (sursa: alexluchici.wordpres)

Tulcea

Alexandru Luchici (sursa: alexluchici.wordpres)

 

În urma unui îngrozitor accident petrecut în 2006, Alexandru Luchici (26 de ani) a rămas paralizat. La aproape şase ani de la accident, Alex îşi aminteşte minutele petrecute alături de cei de la SMURD: o poveste impresionantă despre o experienţă pe care nimeni nu vrea să o trăiască, dar cu care oricine se poate întâlni în această viaţă.

„Când am fost adus la Sfântu Gheorghe în barca în care plecasem spre Insula Sahalin în acea dimineaţă, eram întins pe spate corect şi nu simţeam nici o durere. Medicul de acolo m-a văzut şi a identificat rapid diagnosticul de leziune pe coloană la nivel cervical. Înainte să fiu transferat pe şalupa-ambulanţă care m-a luat din Sfântu şi m-a dus pînă la prima localitate de unde puteam fi preluat cu o maşină, am fost preluat pe o saltea vacuum iar gâtul mi-a fost fixat într-un guler  care ar fi trebuit să mă împiedice să fac mişcări involuntare ce mi-ar fi agravat starea“, aşa îşi începe Alex povestea pe blogul lui.

„Un vis liniştit, hipnotic“

„Când am ajuns în Tulcea, mă aştepta deja elicopterul SMURD. Când am fost preluat de echipajul îmbrăcat în roşu, a fost ca o trecere spre un vis liniştit, hipnotic şi, în acele moment, era exact ce eu aveam nevoie. Felul în care m-au manevrat, tehnicile ordonate de transfer, precizia şi prudenţa desăvîrşită cu care au intervenit, faptul că nu am mai simţit durere, toate astea m-au ajutat enorm. Gulerul SMURD-ului a fost al treilea pe care l-am avut de la momentul accidentului. Îmi amintesc perfect, era dintr-un material buretat, confortabil, adaptat perfect pentru mine. Apoi nu-mi mai amintesc decât că membrii echipajului SMURD mă întrebau dacă sînt bine, dacă aveam nevoie de ceva. Am aţipit. M-am simţit, pentru prima dată, din acea dimineaţă, pe mâini bune“, mai povesteşte Alex.

A fost transportat la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti şi dus pe o secţie ce părea anticamera terapiei intensive. Purta gulerul SMURD-ului care plecase deja spre un alt caz grav.  „Nu am să uit niciodată expresia cinic-satisfăcută a asistentei care a constatat că uite, ăştia de la SMURD şi-au uitat gulerul, ce bine, ne-am ales noi cu unul nou“, mai adaugă tânărul.

Sentiment de securitate

În toată povestea asta secvenţială, explică Alex, abia SMURD-ul s-a comportat cu adevărat profesionist şi i-a dat, pentru câteva ore, sentimentul de securitate de care avea nevoie şi impresia că trăieşte într-o ţară civilizată, care are grijă să nu-ţi distrugă  (de exemplu din calcul economic) şansa la viaţă. 

„Experienţa prin care am trecut cu SMURD-ul m-a marcat profund: lor le datorez faptul că am putut ajunge în cel mai scurt timp la spital într-un moment critic şi faptul că sunt în viaţă acum. Incontestabil şi datorită celor care au urmat, dar profesionalismul şi disciplina cu care a intervenit SMURD-ul în momentele-cheie mă fac să mă inclin în faţa acestor oameni, şi, mai ales, în faţa celui care a creat acest sistem. Mi se pare un moment bun să spun RESPECT, SMURD! Şi MULŢUMESC!“.

Citește întrega poveste a lui Alex Luchici pe blogul lui: alexluchici.wordpress.com.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Studentul care-şi scrie cu gura teza de licenţă

    Alexandru nu-şi poate folosi mâinile şi îşi scrie proiectul cu un dispozitiv special. Multe pas ...

    DESCOPERĂ BUCUREŞTIUL Istoria CASEI POPORULUI: ce legende bântuie clădirea-mamut construită de Ceauşescu FOTO-VIDEO

    Edificiul colosal ridicat în Epoca de Aur, Casa Poporului, a dat naştere unor mituri dintre cel ...

    Peste 300 de intervenții SMURD în două luni

    De la sfârșitul lunii ianuarie (de când a fost inaugurat oficial SMURD la Tulcea) și până la fi ...

    VIDEO Medic „legumă“ de pe Ambulanţă, somn şi bâlbâieli în timpul serviciului

    Un medic din cadrul Serviciului de Ambulanţă (SAJ) Judeţean a fost surprins săptămâna trecută ...

    Partidul Civic Maghiar şi băncile lui Funar

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din O ...

    Minivacanţă de 1 mai în municipiu: Pe malul lacului Ciuperca sau în club

    Pentru astăzi sunt anunţate temperaturi de până la 28 de grade, iar mâine la Tulcea se vor înre ...

    Exclusiv: „Mai bine muream eu!“, regretă şoferul autobuzului morții

    Niculae Razem (61 de ani) este marcat de tragedia de joi, în care au murit patru femei pe care ...

    FOTO „Săptămâna altfel“ pentru preșcolari: Steluțele de la Grădinița 5, în vizită la echipajele de Ambulanță

    În cadrul săptămânii „O grădiniță altfel“, preșcolarii  de la grupa „Steluțelor“ din cadru ...

    Un învingător în scaun cu rotile: Taxele pe care le plătesc la stat depăşesc cu mult valoarea pensiei

    Iulian Crăciun, 32 de ani, este ţintuit într-un căruţ, dar dă statului, prin firma sa, de cinci ...

    Legea care nu permite o ceremonie publică pentru Nyiro Jozsef l-a interzis şi pe Ion Antonescu

    Decizia autorităţilor de la Bucureşti de a bloca manifestările publice cu ocazia reînhumării sc ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole