Criza economică a adus mii de procese la Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătoria Tulcea
Judecătoria Tulcea

Numărul dosarelor nou intrate pe rolul Judecătoriei Tulcea este cu aproape 4.000 mai mare decât în 2008, la începutul crizei economice.

Este vorba despre executări silite, pretenţii, faliment. După cum spun reprezentanţii Judecătoriei Tulcea, în anul 2010 s-a înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate, numărul dosarelor nou intrate fiind mai mare cu 3261 dosare faţă de anul 2008 (adică o creştere cu aproximativ 51,49%), iar faţă de 2009 numărul dosarelor nou intrate fiind mai mare cu 849 dosare, (adică cu o creştere cu aproximativ 9,7%).
„Această creştere se justifică pe de o parte prin reintroducerea procedurii încuviinţării executării silite, care a adus un plus de circa 2000 dosare, dar şi prin criza economică şi financiară existentă în anul 2009 şi în continuare în 2010, care a condus la existenţa unui număr mare de acţiuni în pretenţii, somaţii de plată şi contestaţii la executare“, se arată în bilanţul de activitate al Judecătoriei Tulcea.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite