Comercianţii de brazi, speriaţi de concurenţă. Administraţia Pieţelor a primit în acest an numai trei cereri!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brazii ajung în Piaţa Nouă în această săptămână
Brazii ajung în Piaţa Nouă în această săptămână

Este cu mult mai puţin decât anul trecut, spune Rodica Pascale, directorul Agropieţe. Anul trecut în decembrie s-au primit nouă cereri pentru spaţii de vânzare în Piaţa Nouă, trei cereri pentru Piaţa Veche şi două pentru piaţa Vest.

Până la această dată la conducerea societăţii Agropieţe s-au primit numai trei cereri pentru spaţii pentru comercializarea de brazi: două pentru Piaţa Nouă şi una pentru Piaţa Veche. Explicaţia: concurenţa. „Ei s-au speriat puţin pentru că au auzit că în aces an şi Direcţia Silvică va comercializa brazi. În plus, nu vin în pieţe decât cu zece zile înainte de Crăciun, mai ales în condiţiile în care temperaturile sunt destul de ridicate pentru această perioadă“, spune Rodica Pascale.
Directorul Agropieţe a mai precizat că, în limita spaţiilor disponibile, poate accepta astfel de cereri până în Ajunului Crăciunului: „Ei pot să vină şi după data de 20 decembrie, dacă avem spaţii bineînţeles că le acceptăm cererea“.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite