GALERIE FOTO Clubul Real Racing a adus acasă 11 premii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei trei călăreţi de la clubul hipic tulcean s-au întors victorioşi de la concursul „Marele Premiu al municipiului Bucureşti“, organizat în baza Eqvestria de Federaţia Română Ecvestră, cu sprijinul primăriei municipiului Bucureşti.

Este una dintre cele mai importante competiţii ale sezonului, la care au participat 120 de cai care s-au întrecut pe parcursul a patru zile. De la Tulcea au participat călăreţii Alexandru Enuc şi Angelo Voicu (16 ani), respectiv dr. Ştefan Răileanu cu Matache.
„Am obţinut 11 premii la această competiţie . Angelo Voicu a reuşit să ia locul I la proba de nivel E, un premiu disputat de 40 de cai. Angelo a ieşit pe primul loc cu Black Magic R, urmat de Alexandru Enuc, pe locul al III-ea“, spune Ştefan Răileanu. Enuc a urcat pe doi cai: Darius şi Unic.

Click pe poze pentru fotogalerie!

Matache a ocupat toate treptele podiumului în cele patru zile de concurs, obţinând locurile I, II, III şi IV. „Tot ce ne mai dorim acum, la Tulcea, este un teren pe care să ne putem antrena. Vrem să renunţăm la «maidanul» pe care ne antrenăm acum şi să avem un teren corespunzător, aşa cum au şi contracandidaţii noştri“, mai spune Răileanu.

image
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite