Centru de informare turistică într-o localitate fără structuri de cazare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avalanşă de „turişti“ la inaugurarea drumurilor care leagă cele trei mănăstiri
Avalanşă de „turişti“ la inaugurarea drumurilor care leagă cele trei mănăstiri

Conducerea primăriei Niculiţel speră ca în anul 2012 să înceapă un proiect privind realizarea unui centru de informare  turistică în localitate. Primarul recunoaşte că la momentul de faţă nu există în sat soluţii de cazare, dar speră că situaţia se va schimba.

Florin Pascale, primarul din Niculiţel, spune că există şanse ca turismul să ia amploare, mai ales că în acest an au fost reabilitate drumurile care duc la cele mai cunoscute mănăstiri din judeţul Tulcea: Celic Dere, Cocoşu şi Saon.
În Niculiţel au existat la un  moment dat două pensiuni, dar au fost declarate „moarte“ din punct de vedere economic. Primarul spune, însă, că una dintre ele a început deja să dea semne de viaţă, astfel că exisă şanse să fie revigorat turismul ecumenic în zona Niculiţel.
Turiştii au posibilitatea cazării la mănăstiri, dar condiţiile lasă de dorit. Printre posibilităţile de dezvoltare turistică se numără şi atragerea de fonduri europene pentru structuri de cazare agroturistice.  

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite