Ce pedeapsă au luat hoţii care l-au călcat pe Episcopul Tulcii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Niculescu (36 de ani) şi Niculae Mandache (36 de ani), cei care au  intrat prin efracţie în casa Episcopului Tulcii, Visarion Bălţat (parte vătămată Dumitru Bălţat) şi-au primit pedeapsa. De menţionat faptul că episcopul nu s-a constuit parte civilă în dosar pentru recuperarea pagubelor, care se ridică la 100.000 de lei.

Niculae Mandache a luat patru ani de închisoare pentru infracţiunea de furt calificat. Pedeapsa se adaugă la multe altele pe care Mandache, cunoscut al oamenilor legii, le mai are de executat. Hoţul care a furat din bunurile Episcopului a mai avut o condamnare de 15 ani, din multe alte condamnări mai mici. În 2008 Tribunalul Ialomiţa i-a contopit toate pedepsele. A fost eliberat condiţionat şapte ani mai devreme, astfel că acum mai are de stat la puşcărie aproximativ 2.600 de zile. Mai are de plată cheltuieli judiciare în sumă de 1150 de lei. Vasile Niculescu a luat tot patru ani de închisoare pentru furt şi are de plată cheltuieli judiciare de 1. 250 de lei. Niculescu a contestat executarea pedepsei, dar nu a reuşit să scape de închisoare.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite