Cătălina Elena Petre, o tulceancă la Paris
0Este în anul trei la facultate şi vrea să îşi termine studiile în Franţa. A câştigat o bursă Erasmus, dar, din nefericire, familia ei nu are posibilităţi financiare pentru a o întreţine aici. Consiliul Local Tulcea sponsorizează şcoala tinerei tulcence cu 500 de euro
„Este tot ce putem face la momentul de faţă. Acestea sunt prevederile legale, şi, dată fiind situaţia economică, nu avem posibilitatea să o ajutăm mai mult. Îi urăm succes şi suntem mândri că tulcenii noştri au ajuns aşa de departe“, spune George Blejan, viceprimarul municipiului.
Cătălina este studentă în anul trei la Academia de Studii Eeconomice - Facultatea de Management Economic din Bucureşti. A terminat Liceul Grigore Moisil din Tulcea, cu media de la bacalaureat 9,18. Acum are planuri mari pentru viitorul ei: plecă la Paris, la Val de Marne.
Familia nu are posibilităţi materiale
„În luna aprilie am fost selectată în cadrul programului european Erasmus Socrates pentru Universitatea din Paris. Prin statutul studentului Erasmus, orice bursier trebuie să contribuie la cheltuielile ocazionate de şederea în străinătate. Grantul Erasmus (331 de euro pe lună) mă va ajuta să suport doar o parte din aceste cheltuieli: 302 euro este chiria la cămin la care se adaugă electricitatea. Am de achitat, în total, 2818 euro pentru primele 9 luni de zile“, spune Elena Cătălina.
Din păcate, familia ei nu are posibilităţi financiare pentru a achita aceste sume. Tatăl ei este pensionar, iar mama ei lucrează la Direcţia pentru Protecţia Copilului.
Ştefana Petre: „Este o şansă unică pentru copilul nostru“
Mama fetei a stat cu inima cât un purice aşteptând această sponsorizare din partea Consiliului Local. „Noi nu avem de unde să o ajutăm, iar aceasta este o şansă extraordinară pentru fiica noastră. Ea este deja la Paris de acum trei săptămâni. Sper din tot sufletul ca lucrurile să se aşeze şi pentru fata nostră“, spune Ştefana Petre.