Bărbatul acuzat de crima de la Agighiol, în judecată: A ținut cadavrul în pat timp de două săptămâni FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Sirotenco (36 de ani) a fost trimis în judecată pentru omor. Cauza a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Tribunalului Tulcea, spun reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Victima, un bărbat de 63 de ani, nu avea unde locui, astfel că în toamna anului 2011 s-a mutat într-un imobil la IAS Agighiol, unde locuia Daniel Sirotenco și concubina lui. Înțelegerea era simplă: victima urma să le dea tinerilor concubini o parte din pensie, pentru mâncare. Daniel a început, însă, să ceară din ce în ce mai mulți bani, pentru a își cumpăra alcool. Cum nu prea primea bani, Sirotenco îl bătea pe pensionar și, pentru ca vecinii din fermă să nu vadă că prezenta leziuni de violenţă, îi interzicea acesteia să mai iasă din locuinţă o perioadă.
În jurul datei de 20 martie 2012 inculpatul a primit bani de la mama lui și a băut
1,5 litri vin într-un bar din Bariera Mahmudiei. Când s-a întors la fermă s-a enervat atunci când a văzut că pe treptele imobilului stau concubina lui și victima.

Click pe poze pentru fotogalerie!

image



Deranjat de faptul că victima ieşise din casă în condiţiile în care nu avea voie, întrucât prezenta semne de violenţă, inculpatul a fugărit prin zonă bătrânul şi pe concubina sa, după care, prinzând victima în casă, i-a aplicat mai multe lovituri cu coada de la o toporişcă, pe mai multe regiuni ale corpului.
De la acea dată victima nu a mai putut ieşi afară, zăcând în pat. Cu toate că i s-a solicitat de câtre concubină inculpatului să cheme ambulanţa, acesta nu a fost de acord, de teamă să nu se afle de aplicarea loviturilor. În aceste condiţii, victima a decedat în patul din camera sa, inculpatul nefiind de acord să solicite ambulanţa, chiar şi la insistenţele vecinilor, care îi mai vizitau şi au văzut că victima era într-o stare precară.
„După decesul victimei, aceasta a rămas în acelaşi pat, până ce inculpatul şi concubina sa nu au mai suportat mirosul, deoarece era cald afară şi corpul victimei se degrada, cu atât mai mult cu cât faţa îi fusese roasă de câinele şi pisica inculpatului“, spune procuror Laura Subțirelu.
Pentru a nu fi descoperit cadavrul şi pentru a nu fi tras la răspundere penală, în seara zilei de 6 aprilie 2012, Daniel Sirotenci a luat cadavrul şi l-a aruncat într-un puţ adânc de circa 15-20 metri, situat pe un teren viran, într-o zonă neumblată, la aproximativ 5 kilometri de fermă.
La data de 27 aprilie 2012 corpul victimei a fost găsit în puţul în care fusese aruncat. Ca urmare a examinării medico-legale s-a stabilit că moartea victimei, de 63 de ani, a fost violentă şi s-a datorat unui politraumatism cu traumatism creanio-cerebral, traumatism toracic şi traumatism al membrelor.
La data de 27 aprilie 2012 inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore de către procuror, iar în cursul zilei de 28 aprilie 2012 a fost prezentat Tribunalului Tulcea cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 29 de zile, dată de la care cercetările s-au desfăşurat cu inculpatul în stare de arest preventiv.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite