Anul tuturor „stihiilor“ la Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Efectele inundaţiilor din vară
Efectele inundaţiilor din vară

2010 a început cu o iarnă pe cinste, a continuat cu inundații de proporții și acum ne așteaptă atât o iarnă grea, cât și un pericol iminent de inundații. Dacă mai punem la socoteală și cel mai grav accident al ultimilor ani, 2010 a fost un an plin

Bilanțul reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea a tras linie după tot ce s-a întâmplat în anul 2010 în județul Tulcea.
Pe lângă intervențiile obișnuite, anul acesta a fost plin de evenimente neprevăzute, care s-au încheiat, pentru mulți tulceni, tragic.
Inundații și accident grav în zona de est a municipiului
Cele mai grave evenimente la care s-a intervenit în acest an, spun cei din conducerea Inspectoratului, au fost inundațiile din vară și accidentul de la Gelco.
Bilanț al inundațiilor: 360 de case afectate, 49 case distruse; aproape 1.000 de case inundate; două drumuri naționale, două drumuri județene și trei drumuri comunale inundate.
Bilanț al tragediei din 30 septembrie, din zona de est a municipiului: 64 de persoane investigate la Spitalul Tulcea, patru persoane transportate cu un elicopter MI, patru persoane transportate cu elicopter SMURD, patru persoane decedate (două la fața locului, două pe drum spre spital).
Pericolul bate din nou la ușă
Oficialii din conducerea județului au făcut precizarea că pericolul inundațiilor se apropie și, din nefericire, repetatele intervenții pentru alocarea de fonduri au rămas fără răspuns. Din cauza lipsei banilor nu se poate interveni la timp pentru consolidarea digurilor de apărare, astfel că localitățile lovite de ape în vară sunt din nou în pericol. De asemenea, iarna care se anunță pare să fie mai grea decât cea de anul trecut.


Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite