Alegeri cu iz de scandal printre primarii tulceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarii tulceni şi-au ales şeful
Primarii tulceni şi-au ales şeful

Ştefan Ilie este noul preşedinte al Filialei Tulcea a Asociaţiei Comunelor din România. Pentru posturile din conducerea Asociaţiei s-au consumat oarece patimi, chiar dacă ele eu fost înfrânate repede. Primarul comunei Somova, Nicolae Coşovei, s-a supărat pe funcţia prea mică primită, a ieşit furios din sală şi s-a ales cu un post de vicepreşedinte

Dumitru Enache, primarul comunei Stejaru, a predat ştafeta mai tânărului său coleg, Ştefan Ilie (33 de ani), care va conduce asociaţia până în 2012. Fostul preşedinte a devenit acum doar vicepreşedinte al Asociaţiei. Cu toate că au încercat să ţină patimile departe de ochiul liber al presei, unii primari nu s-au putut abţine şi s-au scandalizat. Evident, cu un scop.
Ieşirile de supărare l-au urcat o treaptă în scara ierarhică

Este vorba despre primarul comunei Somova, Nicolae Coşovei care, atunci când a auzit că este doar un simplu membru al Comitetului Director, a ieşit din sală declarând scurt: „Refuz“.

A fost readus în sală de colegul primar de la Smârdan, Vasile Mărculescu. Discuţiile aprinse, întinse doar pe câteva minute, l-au propulsat pe nemulţumitul primar din „ingrata“  poziţie de membru în scaunul de vicepreşedinte al Asociaţiei Comunelor din România, Filiala Tulcea. Despre evenimentul petrecut ieri în mijlocul votului, primarul din Somova nu a declarat decât că „ Eu sunt, totuşi, un primar cu trei mandate, nu se poate să fiu simplu membru!“
Emil Drăghici, prezent la Tulcea la Adunarea Generală a Asociaţiei

În sala de şedinţe a Consiliului Judeţeana  fost prezent şi preşedintele Asociaţiei Comunelor de la nivel naţional, Emil Drăghici. Acesta a discutat cu primarii din comune despre problemele cu care se confruntă în fiecare zi.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite