Agresorul lui DJ Fofo liber, însă cu interdicţia de a se apropia de martori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de Tribunalul Tulcea, Marian Păruş a făcut recurs şi a ajuns azi în faţa magistraţilor Curţii de Apel Constanţa care au decis că acesta nu prezintă pericol social şi că poate fi cercetat în libertate.

Marian Păruş, agresorul lui DJ Fofo, pus în libertate de judecătorii constănţeni: „Nu am vrut să îl lovesc, sunt prieten cu fraţii lui“

„L-a omorât pe copilul pe care îl cunoştea de la câţiva ani şi acum umblă liber!“

Magistraţii constănţeni au schimbat măsura arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. Totodată, Păruş are obligaţia de a nu se apropia de martorii Mărginean Cosmin, Gheorghe Mihaela Larisa, Bratu Chivu Nicuşor, Radu Vasile, Sârbu Marina, Vladimirov George şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.

Astăzi, la Curtea de Apel Constanţa, cu capul plecat, Păruş a spus că nu a a avut intenţia de a-l lovi pe DJ Fofo. „Nu pot spune decât că m-am întors brusc, la un moment dat, din instinct şi posibil ca prin acea mişcare să-l fi dezechilibrat. Vladimirov a vrut să mă lovească dar l-am împins. Nu am vrut să îl lovesc, sunt prieten cu fraţii lui“, a declarat Păruş în faţa instanţei.

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite