Administraţia Serviciilor Publice Locale Sulina va gestiona şi gunoaiele din C.A. Rosetti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Tulcea are obligaţia de a asigura întreţinerea, exploatarea şi operarea în condiţii optime a investiţiilor nou create în cadrul proiectului de investiţii „Sistem integrat pentru gestionarea deşeurilor din localităţile din Delta Dunării”.

Conducerea Consiliului a realizat infrastructura necesară pentru colectarea selective, tratarea şi eliminarea deşeurilor pentru întreaga populaţie a deltei: patru centre de colectare, selectare şi transfer deşeuri, 56 centre locale de colectare deşeuri, utilaje specifice activităţii de salubrizare precum şi europubele la populaţie.
Având în vedere că în oraşul Sulina activează SC ASPL SULINA SRL (Administraţia Serviciilor Publice Locale Sulina), operator de salubrizare licenţiat, iar potrivit proiectului  zona arondată staţiei de transfer Sulina include şi perimetrul comunei C.A.Rosetti, se impune delegarea gestiunii serviciului de utilităţi publice de salubrizare în oraşul Sulina şi comuna C.A.Rosetti către ASPL Sulina.
Decizia va fi votată în şedinţa Consiliului Judeţean de pe data de 27 ianuarie, prima şedinţă ordinară din acest an.

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite