Adjunctul Poliţiei de Frontieră Isaccea, comisarul şef Aurelian Eni, a decedat la Constanţa!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul şef Aurelian Eni nu a mai putut fi salvat de medicii constănţeni după ce a suferit un accident vascular cerebral

Adjunctul sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea a acuzat dureri de cap puternice începând de sâmbătă seara. Medicii au realizat că era vorba de un accident vascular cerebral şi l-au transferat pe comisarul Aurelian Eni la Spitalul din Constanţa, unde din păcate acesta a decedat în cursul dimineţii de azi.
„Un om deosebit, un coleg deosebit, care a fost un exemplu pentru noi toţi. Regretăm enorm această pierdere şi suntem alături de familia îndoliată, Dumnezeu să-l ierte“ spune comisarul Cezar Projovschi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Tulcea.
„Relu Eni a fost un cetăţean de elită al comunei Luncaviţa, un om adevărat, e o tragedie extraordinară pentru familie, suntem alături de doamna inginer Aneta Eni, nu-l vom uita niciodată“ spune şi Ştefan Ilie, primarul comunei Luncaviţa.
Comisarul şef Aurelian Eni avea 50 de ani, era căsătorit şi are o fică.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite