Accident spectaculos la Tulcea. Un Matiz s-a rostogolit o sută de metri!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi ocupanţi ai maşinii au avut mare noroc şi au scăpat fără răni grave după s-au rostogolit într-o râpă de la margine drumului judeţean 222 C, Tulcea-Dunavăţ.

Accidentul s-a petrecut aseară în jurul orei 21 la ieşire din localitatea Victoria spre Beştepe. Într-o curbă destul de largă autoturismul Matiz cu numărul TL-02-YGH a părăsit şoseaua şi s-a rostogolit într-o râpă pe o distanţă de aproximativ o sută de metri, aterizănd pe acoperiş.

image

Din fericire cei doi tineri din maşină nu au fost răniţi grav, ieşind pe propriile picioare şi fiind ulterior transportaţi cu o ambnulanţă la Spitalul de Urgenţă pentru investigaţii. Imediat la faţa locului au sosit şi părinţii băiatului aflat la volan.


„Nu pot să-mi dau seama ce s-a întîmplat, cunoştea drumul, mergeau spre Beştepe.Bine că nu s-a întâmplat o nenorocire, că au scăpat cu viaţă, mai era o fată cu el. Uite cât s-au rostogolit, putea fi mult mai rău“ spunea mama şoferului, Marcela Drăghici.
La faţa locului au sosit imediat şi poliţiştii de la rutieră, care au făcut măsurători.

image


„Nu ne putem pronunţa deocamdată asupra cauzelor producerii accidentului“ a spus agentul şef Alexandru Cabuz.
„În maşină se aflau doi tineri, şoferul are 19 ani, şi o fată de 17 ani, ambii suferind contuzii toracice, dar nimic grav“ spun medicii de la Ambulanţa Tulcea.

image
Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite