A ajuns în comă după ce a primit un pumn
0
O altă bătaie de stradă face victime la Tulcea: Marţi după amiază, Sorin (45 de ani) din Tulcea s-a luat la ceartă cu F. Ibram (43 de ani) din Babadag. A primit un pumn în faţă, s-a dezechilibrat şi s-a lovit cu capul de asfalt. Din câte spun reprezentanţii Poliţiei, scandalul a pornit pe fondul consumului de alcool.
Tulceanul a ajuns la spitalul din Tulcea, după care a fost transportat la Spitalul din Constanţa. „La momentul de faţă, victima este în comă. În cauză se efectuează cercetări şi, în funcţie de starea victimei, se va decide încadrarea juridică a faptei“, a declarat Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.
În urmă cu jumătate de an un tânăr DJ din Tulcea a murit după ce a primit un pumn de la un om de afaceri tulcean, Marian Păruş. La numai câteva zile, un alt bărbat de 41 de ani din Tulcea a murit în acelasi fel: a fost lovit cu pumnul de un vecin.