Zorbing, un nou sport extrem cucerește timișorenii VIDEO-GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zorbingul, inventat în anii 90 în Noua Zeelandă, face furori la un ștrand din Timișoara. Pe lângă distracție și senzații tari, sfera transparenta dezvolta calități motrice precum viteză, forță și rezistență.

Pur și simplu se stă la coadă și se dau numere de ordine pentru numeroșii amatori de zorbing care vor să se plimbe pe apă. Este vorba de o sferă transparentă realizată dintr-un material special, în care intră o singură persoană, iar apoi este lansat în bazin. Distracția este garantată, susține Ștefan Cojocnean, multiplu campion la sporturi extreme, singurul român care a participat la Imposibility Challange, din Germania.

“O spun ca profesor de sport, această sferă este excelentă pentru dezvoltarea tutror calităților motrice: viteză, rezistență, forță și îndemânare. Este și foarte distractiv, chiar dacă te solicită la maxim”, ne-a declarat Ștefan Cojocnean, care a mai importat un sport la Timișoara, mersul pe picioroange moderne.

Zorbingul a fost inventat în Noua Zeelandă, la mijlocul anilor 90, însă, a ajuns foarte rapid să fie îndrăgit în America, Japonia, Spania sau Grecia.
“Balonul se umflă cu aer cu o pompă specială. Cei care nu știu să meargă nu rezistă mai mult de două-trei minute. Cei care prind ritmul pot să se dea mult și bine. Pot să intre în sferă și copii și adulți, nu contează vârsta”, a mai declarat Cojocnean, deținător a patru recorduri mondiale la diferite sporturi extreme.



CLICK PENTRU GALERIE FOTO



image
image
image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite