A vrut să se arunce în gol de pe pasarela de la Gara de Nord
0Un ieșean de 32 de ani a pus pe jar pompieri de la SMURD și polițiștii după ce a amenințată că se aruncă de pe pod. Acesta a fost convins până la urmă să coboare fără să își facă rău, iar apoi a fost dus la spital pentru consultații.
Polițiștii de la Transporturi Feroviare au cerut ajutor de la colegii lor și au alarmat și SMURD-ul, după ce un bărbat i-a amenințat că se aruncă de pe pasarela de la Gara de Nord. Din fericire, polițiștii au reușit să îl convingă pe bărbat să se răzgândească și să coboare înainte să își facă rău. Bărbatul a fost identificat, iar acesta se numește Ion Scripcaru, are 32 de ani și este din Iași.
Moldoveanul le-a spus medicilor care l-au preluat că a crescut la casa de copii și a decis să se sinucidă pentru că nimeni nu îl ajută. Acesta susține că a venit la Timișoara la o audiere într-o plângere penală.