POVEŞTI VÂNĂTOREŞTI Atacat de mistreţ, salvat de câinii credincioşi, Dolf şi Bruno

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bănăţeanul Grigore Petruţ a trăit clipe de coşmar din cauza vânătorii, atunci când a avut de-a face cu un mistreţ. Chiar dacă a fost la un pas de moarte, vânătorul a fost salvat de câinii săi preferaţi: Dolf şi Bruno.

Grigore Petruţ este un om de afaceri din localitatea cărăşeană Prigor. În urmă cu 15 ani, bărbatul s-a făcut vânător din dorinţa de a ieşi în natură şi pentru a-şi petrece timpul într-un mod plăcut. În anul 2000, o zi de 1 decembrie avea să-i schimbe viaţa bănăţeanului.
Plecat cu grupa pe fondul de vânătoare din Rudăria, Grigore Petruţ a trăit o experienţă pe care nu o va uita tot restul vieţii. „Am făcut goana din locul numit Dosul Svinecii şi câinii au adus la mine la stand un mistreţ foarte mare”, reia bărbatul povestea.

Greşeala aproape fatală
În momentul în care a văzut porcul, vânătorul a ţintit şi a tras două focuri de armă. Mistreţul a fost rănit şi, cu câinii pe urme, a intrat într-o desime de brazi. Pentru că exista riscul să fie atacaţi câinii, bărbatul a intrat în pădure să dea glonţul final.

„În momentul în care am intrat în brazi, câinii erau pe el. El s-a ridicat de sub câini şi s-a întors la mine. Desimea era mare şi am vrut să mă întorc să scap. În momentul în care m-am întors, m-a tăiat la piciorul stâng şi s-a urcat pe mine. În momentul acela am crezut că o să mor acolo şi nu mai am nicio şansă de scăpare”, povesteşte Grigore. Câinii săi credincioşi, Dolf şi Bruno, au sărit însă pe mistreţul de 200 de kilograme şi l-au alungat de pe stăpân. „Credeam că o să-mi pierd piciorul şi nu o să mai pot merge la vânătoare”, a mai spus bărbatul.

Au urmat însă două operaţii, şase luni de stat în Spitalul Judeţean Timişoara şi încă două luni de recuperare, iar acum Grigore poate merge din nou la vânătoare. 

Vânătoare, la o lună după accident
Chiar dacă era cu piciorul operat, la o lună după accident, Petruţ a mers din nou la vânătoare, dar numai pentru a şti că iese în pădure, pentru că a fost nevoit să rămână lângă maşină. Norocul i-a surâs şi în bătaia puştii a ieşit un mistreţ, pe care l-a doborât repede, dar nu înainte de a-l cuprinde un fior.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite